StiripesurseExterneKremlinul cere judecarea fostului soldat ucrainean nazist aplaudat în Parlamentul Canadei

Kremlinul cere judecarea fostului soldat ucrainean nazist aplaudat în Parlamentul Canadei

Publicat:

Kremlinul a cerut miercuri judecarea fostului soldat ucrainean care a luptat alături de nazişti în cel de-al Doilea Război Mondial, dar care a fost onorat săptămâna trecută în Parlamentul canadian, ceea ce a dus la deschiderea unei anchete în Polonia în vederea unei posibile extrădări, relatează AFP.

“Autorităţile canadiene sunt obligate să aducă în faţa justiţiei sau să predea acest criminal celor care vor să facă dreptate. Este clar că este vorba despre un nazist”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Citește și : A început marea curăţenie de toamnă în Chişinău

Kremlinul a afirmat, de asemenea, că demisia preşedintelui Camerei Comunelor a Canadei, Antony Rota, reprezintă o măsură insuficientă după ce întregul Parlament a aplaudat un fost soldat nazist, relatează Reuters.

Dmitri Peskov a subliniat că Parlamentul Canadei trebuie să condamne public nazismul.


În timpul vizitei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Ottawa săptămâna trecută, Anthony Rota l-a prezentat în cursul unei ceremonii în Camera Comunelor pe Iaroslav Hunka, imigrant ucrainean în vârstă de 98 de ani, ca fiind “un veteran ucraineano-canadian din Al Doilea Război Mondial care s-a luptat pentru independenţa Ucrainei împotriva ruşilor” şi “un erou ucrainean şi un erou canadian”.

Or, aceste afirmaţii “ignoră faptul că Hunka a servit în divizia 14 Waffen Grenadier a SS, unitate militară nazistă ale cărei crime împotriva umanităţii din timpul Holocaustului sunt bine documentate”, a denunţat duminică asociaţia de apărare a comunităţii evreieşti din Canada, Prietenii Centrului Simon Wiesenthal (FSWC), care a solicitat scuze.

Anthony Rota şi-a anunţat marţi demisia după scandalul provocat de această situaţie.

Scandalul este comentat pe larg de autorităţile şi mass-media oficiale ruse, care prezintă ofensiva din Ucraina drept o luptă împotriva presupuşilor neonazişti la putere, sprijiniţi de Occident.

Ministrul polonez al educaţiei a anunţat marţi seară că a cerut o anchetă pentru a verifica dacă veteranul ucrainean care a luptat cu naziştii, omagiat în Parlamentul canadian, nu a comis infracţiuni în Polonia, în vederea unei eventuale extrădări a acestuia.

Citește și : Maia Sandu şi-a vândut stiloul cu 6.000 de euro

”Având în vedere evenimentele scandaloase care au avut loc în parlamentul canadian /…/, am luat măsuri în vederea unei posibile extrădări a acestui bărbat în Polonia”, a scris Przemyslaw Czarnek pe X (vechiul Twitter).

Într-o scrisoare publicată tot pe X, ministrul i-a cerut preşedintelui Institutului pentru Memoria Naţională IPN, responsabil cu investigarea crimelor naziste şi comuniste, să ”verifice urgent în documente dacă Iaroslav Hunka nu este căutat pentru crime împotriva poporului polonez şi a polonezilor de origine evreiască”, caracteristicile acestor infracţiuni constituind un motiv pentru a solicita extrădarea sa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.