StiripesurseDiasporaKurz: Austria va introduce o taxă digitală

Kurz: Austria va introduce o taxă digitală

Publicat:

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat sâmbătă că ţara sa va introduce o taxă asupra giganţilor din domeniul digital, după ce Franţa a comunicat aplicarea unei măsuri similare de la 1 ianuarie şi în contextul discuţiilor privind adoptarea unei taxe pe economia digitală la nivelul Uniunii Europene, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Nu este decât justiţie ca giganţii digitali care activează în Europa să-şi plătească partea corectă de impozite. Pe lângă o dispoziţie la nivelul Uniunii Europene, noi vom acţiona la nivel naţional’, a declarat Kurz, potrivit unui comunicat.

Citește și : Egipt: Zeci de militanţi islamişti, uciși după atentatul de vineri de la Gizeh

‘Vom introduce o taxă digitală în Austria’, a precizat cancelarul, notând că statele membre ale UE sunt ‘ de acord în principiu asupra necesităţii unei astfel de taxări’.

‘Obiectivul este clar: este vorba despre a taxa firmele care obţin venituri colosale online, pentru care nu plătesc practic niciun impozit, cum se întâmplă cu Facebook şi Amazon’, a arătat Kurz.


El a precizat că ministrul de finanţe, Hartwig Loeger, va avea sarcina ‘de a elabora detaliile şi punerea în aplicare’ a viitoarei taxe, ‘a cărei funcţionare o va prezenta la începutul lui ianuarie’.

Taxa va intra în vigoare în cadrul reformelor fiscale avute în vedere de guvern pentru 2020.

În UE, companiile digitale plătesc în medie 9% impozite, faţă de 23% în cazul altor firme, potrivit comisarului european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

Citește și : Aviaţia militară israeliană a atacat o poziţie a Hamas după un tir dinspre Gaza

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.