StiripesurseDiasporaKyriakos Mitsotakis anunţă luna alegerilor din Grecia

Kyriakos Mitsotakis anunţă luna alegerilor din Grecia

Publicat:

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat marţi seară, trei săptămâni după o catastrofă feroviară care a condus la numeroase manifestaţii împotriva guvernului său, că alegerile generale vor avea loc în mai, fără a preciza data exactă, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Pot să vă spun cu siguranţă că alegerile vor avea loc în mai”, a afirmat liderul partidului conservator Noua Democraţie într-un interviu acordat canalului de televiziune privat Alpha, în contextul în care coliziunea coliziunea a două trenuri care a făcut 57 de morţi pe 28 februarie a suscitat un val de furie în ţară cu zeci de mii de persoane pe străzi.

Citeşte şi: Războiul din Irak, 20 de ani mai târziu: ‘Situația este dezastruoasă!’ – Black News

Mandatul guvernului conservator, aflat la putere de aproape patru ani, expiră la începutul lui iulie, potrivit Constituţiei.

După cum au relatat mai multe media, guvernul plănuise iniţial să organizeze alegeri în aprilie, dar ciocnirea frontală a două trenuri, cel mai grav accident feroviar din istoria ţării, a şocat Grecia şi a constrâns guvernul să-şi revizuiască planurile.


Accidentul a fost atribuit în primul rând şefului de gară aflat de serviciu în acea seară. El a fost inculpat şi arestat preventiv.

Dar experţi şi media au arătat cu degetul responsabilităţile guvernului Kyriakos Mitsotakis care timp de patru ani nu a reuşit să facă faţă problemelor cronice ale căilor ferate.

Criticat vehement pentru gestionarea considerată dezastruoasă a acestui accident, premierul a promis “transparenţă absolută” în ancheta judiciară.

Citeşte şi: Cum au ajuns românii atât de împăciuitori cu Rusia? – Black News

Grecia era deja în perioada preelectorală după ce vara trecută a izbucnit scandalul interceptărilor telefonice care a dat o lovitură gravă guvernului.

De atunci, opoziţia de stânga a cerut constant demisia guvernului şi organizarea de alegeri anticipate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.