StiripesurseSintezeLa 2 ani după explozia din portul Beirut, experţi ONU cer...

La 2 ani după explozia din portul Beirut, experţi ONU cer o anchetă internaţională ‘fără întârziere’

Publicat:

La doi ani după explozia masivă din portul Beirut care s-a soldat cu peste 200 de moţi, experţi independenţi ai ONU au făcut apel miercuri la desfăşurarea unei anchete internaţionale “fără întârziere”, relatează AFP, potrivit agerpres

“Această tragedie a fost una dintre cele mai mari explozii de origine non-nucleară în istoria recentă şi totuşi lumea nu a făcut nimic pentru a înţelege de ce s-a petrecut”, au declarat aceşti şase experţi care sunt mandataţi de Consiliul pentru drepturile omului, dar nu se exprimă în numele ONU.

Citește și : Diplomaţia lituaniană elogiază vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan

“La împlinirea a doi ani de la explozie, suntem descurajaţi să constatăm că locuitorii din Liban aşteaptă în continuare să se facă dreptate şi cerem ca o anchetă internaţională să fie deschisă fără întârziere”, au adăugat ei.

Comunicatul este semnat de raportorul special al ONU pentru execuţii extrajudiciare, sumare sau arbitrare, Morris Tidball-Binz, de raportorul special pentru drepturile omului şi mediu, David Boyd, şi de expertul independent privind drepturile omului şi solidaritatea internaţională, Obiora Okafor.


Explozia de amploare de pe 4 august 2020 din portul Beirut s-a soldat cu peste 200 de morţi şi 6.500 de răniţi şi a distrus mii de clădiri. La puţin după aceea, 37 de experţi în drepturile omului ai ONU au publicat o declaraţie comună făcând apel la guvernul libanez şi la comunitatea internaţională să răspundă în mod eficient nevoilor în materie de justiţie şi de reparaţii.

Însă apropiaţii victimelor nu au primit niciun răspuns de la liderii lor în ceea ce priveşte prezenţa tonelor de nitrat de amoniu depozitate fără măsuri de prevenţie care s-au aflat la originea exploziei. Anchetele au ajuns într-un punct mort la sfârşitul lui 2021 şi nici măcar un singur funcţionar nu a fost judecat.

Ancheta naţională fiind blocată, “familiile victimelor au făcut apel la comunitatea internaţională să declanşeze o anchetă independentă sub egida Consiliului pentru drepturile omului”, au indicat experţii ONU.

Citește și : Ruşii pun pe orbită un satelit iranian

Ei fac apel la rândul lor la Consiliul pentru drepturile omului să se sesizeze în acest dosar, estimând că explozia a dezvăluit “probleme sistemice de guvernanţă neglijentă şi de corupţie generalizată”.

Cu sediul la Geneva, Consiliul pentru drepturile omului al ONU este format din 47 de state care se reunesc cu regularitate în cadrul unor sesiuni, următoarea urmând să aibă loc între 13 septembrie şi 7 octombrie. În cadrul acestor sesiuni, ţările pot decide să mandateze experţi care să ancheteze asupra unor situaţii care au un impact asupra drepturilor omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.