StiripesurseDiasporaLaburişii britanici cer un nou referendum asupra Brexit la care vor...

Laburişii britanici cer un nou referendum asupra Brexit la care vor vota pentru menţinerea în UE

Publicat:

Şeful laburiştilor, principalul partid britanic de opoziţie, l-a provocat marţi pe viitorul prim-ministru conservator să organizeze un nou referendum asupra Brexit, declarând că el însuşi va milita pentru rămânerea în Uniunea Europeană, relatează France Presse, potrivit agerpres.

“Oricine ar deveni noul prim-ministru, va trebui să aibă curajul să îşi confrunte acordul sau lipsa unui acord (de divorţ cu UE) cu un vot popular”, a declarat Jeremy Corbyn într-o scrisoare către membrii Partidului Laburist care a fost făcută publică.

Citește și : Trump, despre ambasadorul britanic la Washington: ‘Este un tip foarte prost’

“În aceste condiţii, vreau să clarific faptul că laburiştii vor face campanie pentru menţinerea (în UE) în confruntarea cu un ”No deal” sau un acord conservator ce nu protejează economia şi locurile de muncă”, a adăugat şeful Partidului Laburist.

Corbyn a subliniat că partidul său a încercat să propună un compromis bazat pe menţinerea ţării într-o uniune vamală strânsă – sinonim al politicii vamale şi comerciale comune – şi “o relaţie puternică pe piaţa unică”, dar prim-ministrul Theresa May a refuzat.


Dna May a declarat în mod repetat că vrea să iasă din uniunea vamală şi piaţa unică europeană pentru a permite ţării sale să încheie liber acorduri comerciale cu terţe ţări şi să limiteze imigraţia europeană.

Confruntată cu o triplă respingere de către deputaţi a acordului la care a ajuns cu Bruxellesul în noiembrie, în final ea a întins mâna laburiştilor la mijlocul lunii aprilie. Dar, o lună mai târziu, aceştia au oprit discuţiile. În faţa impasului asupra Brexit-ului, dna May a fost nevoită să-şi anunţe demisia trei săptămâni mai târziu.

Doi candidaţi au rămas în competiţie pentru a o înlocui în fruntea Partidului Conservator şi a guvernului: fostul ministru de externe Boris Johnson şi actualul titular al acestui post Jeremy Hunt. Ei vor fi departajaţi prin votul celor 160.000 de membri ai Partidului Conservator, al cărui rezultat va fi cunoscut pe 23 iulie.

Citește și : Europenii sunt hotărâţi să prezinte un candidat unic pentru a-i succeda Christinei Lagarde la şefia FMI

Johnson, care apare favorit, promovează o poziţie dură faţă de Bruxelles şi nu exclude o ieşire fără acord.

În scrisoarea sa marţi, Corbyn consideră că “niciun rezultat asupra Brexit-ului” nu va permite “salvgardarea locurilor de muncă, a drepturilor şi a nivelului de trai” al britanicilor. El a chemat din nou la organizarea de alegeri legislative pentru a pune capăt celor “nouă ani de austeritate” care au avut ca rezultat “o ţară răvăşită de inegalităţi şi sărăcie în creştere”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.