StiripesurseDiasporaBrexit: Guvernul May, amenințat de laburiști

Brexit: Guvernul May, amenințat de laburiști

Publicat:

Opoziţia laburistă britanică a anunţat luni că guvernul condus de Theresa May ar putea face obiectul unor proceduri pentru ignorarea unei dispoziţii a parlamentului după ce a publicat doar un rezumat al recomandărilor juridice referitoare la acordul cu Uniunea Europeană privind Brexit-ul, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Ameninţarea lansării procedurilor respective constituie un nou obstacol pentru guvernul May înaintea votului parlamentului britanic din 11 decembrie asupra acordului privind retragerea Regatului Unit din UE.

Citește și : NATO caută soluţii de ieşire din impasul privind tratatul INF (Stoltenberg)

Laburiştii susţin că acest vot este atât de important pentru viitorul ţării încât parlamentarii ar trebui să poată vedea toate avertismentele de natură juridică, în detaliu, referitoare la acordul de retragere din UE.

Procedurile pot avea drept rezultat suspendarea sau excluderea unuia sau mai multor miniştri din Camera Comunelor (camera inferioară a parlamentului britanic).


Guvernul britanic a publicat luni un rezumat de 43 de pagini conform căruia acordul înseamnă că Regatul Unit poate fi blocat într-o uniune vamală deplină cu UE pentru a preveni o ‘frontieră dură’ pe insula Irlanda dacă nu este semnat un nou acord comercial.

”Aceasta este departe de ceea ce a cerut parlamentul (într-o moţiune cu caracter obligatoriu juridic adoptată luna trecută). Nu este recomandarea juridică integrală. Miniştrii ar trebui să fie conştienţi că merg pe o gheaţă foarte subţire”, a spus un reprezentant al Partidului Laburist.

În concordanţă cu practica uzuală, guvernul britanic s-a opus publicării integrale a recomandărilor juridice, invocând motivul confidenţialităţii.

Susţinătorii ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană au cerut să existe o cale pentru ca ţara să poată părăsi unilateral uniunea vamală cu UE astfel încât guvernul să poată încheia acorduri comerciale cu terţe părţi, precum SUA.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat pe 25 noiembrie, la Bruxelles, acordul privind ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra. Regatul Unit devine astfel prima ţară care părăseşte UE.

Acordul de retragere, ce are 585 de pagini, detaliază condiţiile juridice ale ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din UE la 29 martie 2019.

Documentul obligă UE să caute modalităţi de a se evita activarea unei clauze de tipul “plasă de siguranţă”, care să garanteze că la frontiera dintre Republica Irlanda – care este stat membru al UE – şi provincia britanică Irlanda de Nord nu vor fi reintroduse controalele vamale.

Citește și : De ce Brexit-ul divizează Marea Britanie

Liderii din UE s-au exprimat de asemenea în favoarea “unei relaţii cât mai strânse posibil” cu Londra după Brexit.

Premierul britanic Theresa May a avertizat că, în cazul în care acordul privind retragerea Regatului Unit din UE nu este aprobat de legislativul de la Londra, atunci ţara sa ar putea ieşi din blocul comunitar în absenţa unui acord sau ar putea să nu mai părăsească UE deloc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.