StiripesurseDiasporaLaburiştii britanici îi cer lui Trump să nu implice NHS într-un...

Laburiştii britanici îi cer lui Trump să nu implice NHS într-un viitor acord post-BREXIT

Publicat:

Liderul Partidului Laburist britanic, Jeremy Corbyn, i-a cerut marţi preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, să garanteze că serviciul public de sănătate din Regatul Unit (NHS) este exclus dintr-un viitor acord comercial bilateral după “brexit”, transmite EFE, potrivit agerpres.

Corbyn i-a scris liderului american cu ocazia sosirii acestuia la Londra, pentru a participa marţi şi miercuri la un summit al NATO, găzduit de prim-ministrul conservator Boris Johnson, în plină campanie electorală în această ţară.

Citeşte şi: EXPLOZIE puternică la Jakarta! Doi oameni au fost răniţi – FOTO

Posibilul acces al companiilor americane la sectoare din NHS, în special la furnizarea de medicamente, reprezintă una din temele cele mai sensibile din această campanie, iar laburiştii au dezvăluit în urmă cu câteva zile un document care demonstra că au existat discuţii între guvernul conservator britanic şi cel american.

Trump s-a arătat foarte dispus să negocieze cu Regatul Unit un acord comercial imediat ce această ţară va părăsi Uniunea Europeană, eveniment care se aşteaptă să aibă loc pe 31 ianuarie.


Johnson, favorit în sondaje în ce priveşte intenţia de vot, a declarat că nu va tolera privatizarea nici măcar parţială a Sănătăţii publice, deşi acel document menţiona că SUA pun drept condiţie accesul la “toată piaţa” serviciilor publice.

Citeşte şi: SUA ameninţă Franţa cu noi taxe vamale

În scrisoarea sa, Corbyn îi cere lui Trump, apropiat politic de Johnson, să asigure că preţul medicamentelor în Regatul Unit nu va creşte ca rezultat al unui tratat comercial britanico-american, că va accepta rolul autorităţilor naţionale de reglementare şi că datele pacienţilor nu vor fi comercializate.

În octombrie, liderul american a intervenit în campania britanică afirmând la o emisiune radio a prietenului său Nigel Farage, liderul Partidului Brexit, că politicianul de stânga Corbyn ar fi “foarte rău pentru Regatul Unit”.

Pe de altă parte, Johnson a declarat marţi în “The Sun” că rivalul său socialist, cunoscut pentru simpatiile sale pentru cauza palestiniană şi republicanii nord-irlandezi, între altele, este “un risc pentru securitate” deoarece “mereu se situează de partea inamicului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.