StiripesurseEconomieLansarea oficială a revistei Forbes Moldova

Lansarea oficială a revistei Forbes Moldova

Publicat:

Lansarea oficială a revistei Forbes Moldova marchează un nou capitol în peisajul media de business din Republica Moldova.

Pe 6 mai, la Chișinău, a avut loc lansarea oficială a revistei Forbes Moldova, parte din prestigiosul brand internațional Forbes. Evenimentul, desfășurat la Queen Residence, a reunit reprezentanții mediului de business, profesioniști din domeniul afacerilor, lideri de opinie, reprezentanți ai instituțiilor și autorităților din Republica Moldova și invitați speciali, toți veniți să celebreze acest nou punct de reper în presa de business națională, potrivit realitatea.md.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Forbes Moldova își propune să aducă în prim-plan analize de profunzime, proiecte ample, interviuri exclusive cu lideri din diverse industrii și tendințele globale care influențează mediul economic. Cu o echipă redacțională cumulând ani de experiență  și susținută de expertiza internațională a brandului Forbes, revista va deveni ghidul esențial pentru antreprenori, manageri și investitori. De altfel, Forbes Moldova va juca un rol activ în conectarea mediului de afaceri cu analiști, investitori și experți internaționali.

În cadrul evenimentului, Raluca Michailov, Owner Forbes România și Forbes Moldova, a subliniat că:


„Avem un minunat sentiment de împlinire, știind că un nume legendar precum Forbes a ales ca următorul pas în expansiunea sa globală să fie făcut la Chișinău. Suntem profund recunoscători pentru primirea atât de călduroasă din partea comunității de afaceri din Chișinău.

În calitate de owner Forbes în România, vă pot spune cu mâna pe inimă că ceea ce ne caracterizează este perfecționismul, alături de standarde înalte, de etică jurnalistică și de valori precum determinarea, reziliența și solidaritatea.

Ne dorim să vă fim alături, să realizăm împreună cele mai interesante reviste și cele mai spectaculoase evenimente, să creștem împreună o comunitate la fel de solidă, diversă și unită precum se întâmplă în toate țările unde există o prezență Forbes.”

Momentul lansării a fost completat de intervenții din partea unor figuri emblematice ale mediului de afaceri. Printre vorbitori s-au numărat:

  •  Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties
  • Olga Surugiu, CEO Orange Moldova
  • Doina Fetco, Director Marketing maib
  • Elizabeta Beșliu, Brand Marketing & Development Director, și pe fratele ei, Vladimir Beșliu, CEO Paradis Jewellery & Watches
  • Sergiu Harea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM)
  • Alexandru Gozun, Președintele AmCham Moldova și Director Advisory PwC Moldova
  • Melania Pop, Business Development Manager în cadrul International Work Finder (IWF)
  • Mariana Rufa, Executive Director European Business Association (EBA)

Discursurile din cadrul evenimentului au oferit o imagine clară asupra impactului pe care Forbes Moldova îl va avea asupra pieței. Lideri din industria afacerilor au subliniat nevoia de informație de calitate și de perspective inovatoare pentru o economie în continuă transformare și au celebrat parteneriatele stabilite cu revista, parteneriate ce vor contribui la consolidarea unei rețele de profesioniști și la dezvoltarea unor proiecte editoriale de impact.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Revista Forbes Moldova va fi disponibilă atât în format fizic, în rețelele Moldpresa și Good News, cât și digital, oferind cititorilor acces facil la cele mai importante informații de business. Prin această lansare, Forbes Moldova își afirmă angajamentul față de informarea de calitate, oferind antreprenorilor și managerilor, comunității de afaceri din Republica Moldova resurse indispensabile pentru luarea deciziilor strategice.

Despre Forbes Moldova

Forbes Moldova este cea mai nouă publicație de business din Republica Moldova și este editată de compania BP Publishing Media, care editează și Forbes România, recunoscută de către Forbes Media ca fiind cea mai dinamică și creativă franciză a Forbes la nivel mondial.

Revista Forbes Moldova debutează în 2025, cu trei ediții exclusive programate pentru mai, septembrie și decembrie. Fiecare număr va îmbina în mod echilibrat secțiuni dedicate mediului de afaceri cu articole de lifestyle, dar și prezența femeilor în afaceri, având un accent special pe consolidarea relațiilor între Republica Moldova, România și piețele internaționale.

Partea editorială cuprinde articole de calitate, scrise de echipa de redactori Forbes Moldova, axate pe teme de business, lifestyle și femei de succes. Pe lângă conținutul editorial, publicația își propune să inspire și să conecteze comunități, oferind totodată oportunități de creștere și promovare a afacerilor din Republica Moldova.

Acestor ediții tipărite li se adaugă proiecte speciale în zona digitală și evenimente fizice anual, de la formate de business și până la gale, petreceri sau evenimente “on-demand”, care acoperă cele mai variate categorii de public din zona premium de pe piața din Republica Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Două rafinării rusești au fost lovite de forțele ucrainene

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că noaptea trecută a fost lovită rafinăria „Slavianski” din regiunea Krasnodar, situată la aproximativ 300 de kilometri de...

Atac cu rachete asupra Kievului. Sunt cel puțin doi răniți

Forțele aeriene ucrainene au raportat un atac rusesc lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică cu opt rachete de diferite tipuri și 142 de...

Aproape o mie de reclamații la CNPF în 2025

Aproape o mie de persoane au depus anul trecut reclamații la Comisia Națională a Pieței Financiare, cele mai multe vizând creditele și depozitele bancare. Citește...

Promo-LEX invocă deficiențe de transparență în activitatea Legislativului

Asociația Promo-LEX constată că transparența procesului legislativ a fost afectată în cazul majorității proiectelor examinate în ședința plenară a Parlamentului din 26 iunie. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.