StiripesurseDiasporaLavrov compară extinderea NATO cu dorinţa lui Hitler de a ocupa...

Lavrov compară extinderea NATO cu dorinţa lui Hitler de a ocupa noi teritorii în estul Europei

Publicat:

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a comparat miercuri extinderea NATO către Est cu dorinţa lui Adolf Hitler de a ocupa noi teritorii în estul Europei, a consemnat EFE, potrivit agerpres

“În esenţă, expansiunea nesăbuită a NATO reflectă aceleaşi intenţii care au stat la baza politicii lui Hitler ‘Drang nach Osten’ (‘Marşul spre Est)”, a declarat Lavrov în cadrul celei de-a 11-a reuniuni internaţionale a înalţilor oficiali din sfera securităţii, organizată de Consiliul de Securitate rus.

Citește și :  Ungaria, criticată în raportul Freedom House privind starea democraţiei în ţările din Europa de Est

Lavrov a susţinut că Statele Unite au distrus în mod deliberat arhitectura de securitate europeană, acordând “o atenţie specială creării de ameninţări inacceptabile pentru Rusia”.

“Este suficient să menţionăm retragerea Statelor Unite din Tratatul privind rachetele balistice, în urmă cu mai bine de 20 de ani, din Tratatul privind forţele nucleare cu rază intermediară, din tratatul Cer deschis”, a spus şeful diplomaţiei ruse în discursul său, transmis pe postul public de televiziune Rossia 24.


Lavrov a acuzat, de asemenea, SUA şi aliaţii lor că au transformat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) “într-o structură marginală” în domeniul securităţii europene şi că au intrat “de mult timp pe un făgaş de provocare prin extinderea NATO spre Est”.

Acest lucru, a subliniat el, “este contrar promisiunilor politice făcute liderilor sovietici de a nu extinde alianţa niciun centimetru şi, de asemenea, contrar angajamentelor asumate la cel mai înalt nivel de a nu-şi consolida propria securitate în detrimentul securităţii celorlalţi”.

Potrivit lui Lavrov, Occidentul şi-a dezvăluit “adevăratele intenţii în decembrie 2021, când a respins propunerile Rusiei de a i se da garanţii de securitate obligatorii din punct de vedere juridic”, în sensul ca Alianţa Atlantică să se retragă din ţările care au aderat la NATO începând din 1997.

El a mai notat că în prezent Occidentul nu-şi ascunde intenţia de a face ca Rusia să sufere o “înfrângere strategică” şi pentru aceasta foloseşte “regimul de la Kiev, care este burduşit cu arme ale NATO”.

“În acelaşi timp, o parte din livrările occidentale (de arme) – şi o parte din ce în ce mai mare – se răspândesc, scăpate de sub control, în întreaga lume”, a menţionat Lavrov.

Citește și : Boris Johnson este vizat de noi acuzaţii de încălcare a regulilor anti-COVID-19

 

Ministrul de externe rus a reiterat că aliaţii NATO sunt “de fapt şi de drept implicaţi direct în conflict de partea Kievului”, atenţionând că “o astfel de linie iresponsabilă creşte semnificativ ameninţarea unei ciocniri militare directe între puterile nucleare”.

Serghei Lavrov a menţionat că Rusia trimite semnale capitalelor occidentale despre inadmisibilitatea unui astfel de scenariu, “dar aceste semnale sunt ignorate sau denaturate în scopuri propagandistice”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.