StiripesurseȘtirile zileiLavrov salută relaţiile Moscova-Beijing în faţa 'provocărilor' americane

Lavrov salută relaţiile Moscova-Beijing în faţa ‘provocărilor’ americane

Publicat:

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a salutat miercuri exerciţiile militare comune între Moscova şi Beijing ca fiind o consolidare a noului parteneriat strategic dintre cele două ţări, informează Reuters, potrivit agerpres.

În prima sa conferinţă de presă din acest an pentru a face bilanţul anului 2022 şi a stabili obiectivele pentru anul în curs, Lavrov a acuzat Occidentul că încearcă să caute modalităţi de a irita China în legătură cu o serie de probleme, precum statutul Tibetului şi al Taiwanului. Potrivit şefului diplomaţiei ruse, China este prea puternică pentru ca Statele Unite să o înfrunte singure, astfel că Washingtonul este obligat să “mobilizeze” Occidentul pentru a-şi susţine agenda anti-Beijing.

Citește și :  Croaţia investighează dispariţia unui yaht aparţinând oligarhului uzbek Alişer Usmanov

Rusia şi China au semnat un parteneriat “fără limite” în februarie anul trecut, cu câteva zile înainte ca Moscova să-şi trimită forţele armate în Ucraina. Legăturile lor economice au crescut, în timp ce relaţiile Rusiei cu Occidentul au slăbit. Cu toate acestea, preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut în mod public că preşedintele chinez Xi Jinping este “îngrijorat” de acţiunile Rusiei în Ucraina, aminteşte Reuters.

Citește și : Biden vizitează joi California lovită de furtuni


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.