StiripesurseDiasporaLe Drian: Pescuitul, 'o prioritate absolută' în cadrul negocierilor post-Brexit

Le Drian: Pescuitul, ‘o prioritate absolută’ în cadrul negocierilor post-Brexit

Publicat:

Ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian, a afirmat vineri la Saint-Malo (nord-vestul Franţei) că pescuitul va fi o ”prioritate absolută” în cadrul negocierilor privind viitoarea relaţie dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE), relatează AFP, potrivit agerpres.

“Vom face din aceasta o prioritate absolută (…) Nu vom face compromisuri pe acest subiect”, a declarat Le Drian la inaugurarea unui nou centru de formare al companiei de transport maritim Brittany Ferries.

Citește și : SUA au deblocat 100 milioane de dolari pentru a ajuta China şi alte ţări în lupta împotriva noului coronavirus

”Pescuitul nu este un subiect ca celelalte, a fost întotdeauna un subiect politic în Europa”, a spus el, menţionând că negocierile cu ţări precum Norvegia sau Islanda în vederea intrării lor în UE s-au lovit de problema pescuitului.

”În niciun caz, pescuitul nu va putea fi utilizat ca o variabilă de ajustare în negocierile” cu Marea Britanie. ”Regatul Unit este o ţară mare” şi britanicii ”vând peste 70% din peştele lor” pe continentul european. “Nu este doar Franţa în această dezbatere”, a dat asigurări ministrul francez, care a fost însoţit la eveniment de secretarul de stat pentru Afaceri europene, Amélie de Montchalin.


În ceea ce priveşte acest acord cu Londra, Le Drian a insistat asupra ”necesităţii de a avea un acord global pentru care va fi necesar atât timp cât trebuie”. ”(…) Noul acord va trebui să acopere toate domeniile şi desigur pescuitul”, a precizat ministrul francez.

Citește și : Trump vrea să îl demită pe un consilier care a depus mărturie împotriva lui în procedura demiterii

Pescarii din opt state membre ale UE depind foarte mult de apele britanice. Acestea reprezintă 30% din cifra de afaceri a pescarilor francezi, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.