StiripesurseSănătateLicențiere obligatorie pentru toți specialiștii medicali: Ministerul Sănătății lansează o reformă...

Licențiere obligatorie pentru toți specialiștii medicali: Ministerul Sănătății lansează o reformă esențială cu sprijinul UE

Publicat:

Ministerul Sănătății va introduce un sistem de licențiere obligatorie pentru toți specialiștii din domeniul medical, o măsură menită să consolideze controlul asupra calității serviciilor oferite pacienților, transmite IPN.

Secretara de stat Svetlana Nicolaescu a declarat, într-un interviu, că lipsa unui sistem de licențiere profesională creează lacune majore în monitorizarea și reglementarea activității medicale din Republica Moldova:

„Din păcate, în Moldova nu ne putem baza doar pe bunul simț al medicilor, specialiștilor sau pacienților. Avem nevoie de reguli clare și chiar stricte, iar licența va deveni obligatorie pentru orice specialist care intră în profesie.”

Potrivit planurilor ministerului, licențele vor fi eliberate de o autoritate competentă și vor trebui menținute active prin acumularea periodică a unui număr minim de ore de perfecționare profesională. În cazul unor abateri disciplinare sau legale, autoritatea va avea posibilitatea de a suspenda sau retrage licența de practică.

Reforma este parte a pachetului de reforme susținut de Uniunea Europeană, iar implementarea sistemului de licențiere este una dintre prioritățile agendei guvernamentale.

„Este un pas esențial pentru asigurarea calității actului medical în Moldova”, a subliniat Nicolaescu.

Un model similar este analizat și pentru psihologi și psihoterapeuți, unde se discută despre instituirea unui colegiu profesional, similar celui existent în România. Acesta ar urma să reglementeze accesul la profesie și să acorde licențe doar pe baza unor calificări verificate.


„Indiferent de specialitate – fie că vorbim despre psihologi clinicieni sau despre alți specialiști implicați în sănătate – trebuie să existe o autoritate care să ofere dreptul de a profesa și să monitorizeze corectitudinea exercitării acestei profesii”, a adăugat secretara de stat.

Autoritățile dau asigurări că modelul va fi adaptat realităților sistemului medical moldovenesc, iar procesul de implementare va fi transparent și centrat pe siguranța pacientului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dușurile reci NU sunt recomandate pe timp de caniculă

În perioadele cu temperaturi foarte ridicate, un duș rece poate părea cea mai rapidă metodă de a scăpa de senzația de căldură. Totuși, medicii...

Trei inşi au fost prinşi la braconaj în Dubăsari

Trei cazuri de încălcare a legislației în domeniul pescuitului au fost depistate în urma unei razii desfășurate pe lacul de acumulare Dubăsari. Inspectorii din cadrul...

Guvernul anunță sancțiuni mai dure pentru traficul de persoane

Guvernul anunță măsuri sporite de protecție pentru victimele traficului de ființe umane. Autoritățile vor putea interveni imediat atunci când există indicii rezonabile că o...

VIDEO Ședință plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de lege care prevede...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.