StiripesurseSintezeLider jihadist egiptean, extrădat din Libia, condamnat la moarte pentru implicare...

Lider jihadist egiptean, extrădat din Libia, condamnat la moarte pentru implicare în mai multe atentate

Publicat:

Liderul jihadist egiptean Hisham el-Ashmawy, extrădat din Libia, a fost condamnat la moarte miercuri de un tribunal militar pentru implicare în mai multe atentate, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei, citat de AFP, potrivit agerpres.

Hisham el-Ashmawy, arestat în octombrie 2018 în Libia, a fost predat autorităţilor egiptene în luna mai de către mareşalul Khalifa Haftar, omul forte al Estului libian, sprijinit de Cairo.

Citește și : Ursula von der Leyen: În materie de apărare, NATO şi UE sunt complementare, nu rivale

Miercuri, liderul jihadist a fost condamnat pentru rolul său în 14 ‘crime’, printre care o ambuscadă împotriva poliţiei în deşertul occidental din Egipt 2017, şi pentru implicare într-un atac la un punct de trecere a frontierei între Egipt şi Libia în 2014, în care au fost ucişi 22 de soldaţi. Jihadistul fusese deja condamnat în contumacie în acest caz în 2017.

Totodată, tribunalul a stabilit că Hisham el-Ashmawy a fost implicat în pregătirea unui atentat în septembrie 2013 împotriva lui Mohamed Ibrahim, ministrul de interne de atunci, care a supravieţuit însă exploziei unei maşini-capcană.


Verdictul tribunalului poate fi contestat în faţa unei curţi de apel militare, a declarat pentru AFP o sursă judiciară.

Citește și : Margarita Robles preia conducerea diplomaţiei spaniole după plecarea lui Josep Borrell

Hisham el-Ashmawy, fost ofiţer al forţelor speciale egiptene, a părăsit armata în 2012, după care s-a alăturat grupării Ansar Beit al-Maqdes, devenind unul dintre jihadiştii egipteni cei mai căutaţi.

În 2013 a ajuns în Libia, înainte ca gruparea sa, cu baza în Sinai (estul Egiptului), să jure credinţă organizaţiei jihadiste Stat Islamic în noiembrie 2014.

Citeşte şi:  26 de milioane de persoane din Turcia şi Siria ar fi fost afectate de cutremure (OMS)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

PSD blochează România. Ce face preşedintele Nicușor Dan?

PSD părăsește guvernarea, PNL se aliniază în spatele lui Ilie Bolojan, UDMR a anunțat că nu va susține un executiv minoritar, iar USR e...

Chişinăul şi Tiraspolul nu au făcut progrese la reuniunea în formatul “1+1”

Discuţiile destinate să ducă la găsirea unei soluţii la disputa veche de decenii între Republica Moldova şi regiunea sa separatistă Transnistria s-au încheiat joi...

Înfrângerea lui Orbán fisurează extrema-dreaptă a Europei dar îi oferă și un anume traseu

Corupția și proasta administrare a problemelor economice au dus la căderea autoritarului lider al Ungariei. Dar oare discipolii săi politici vor ocoli acele lipsuri? Vicepreședintele...

Strania reziliență a Uniunii Europene

Suntem deja de un deceniu în era naționalistă, însă într-o măsură remarcabil de mare ideea părăsirii clubului e încă un tabu.   După referendumul pentru Brexit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.