StiripesurseȘtirile zileiLidera opoziției din Peru își suspendă temporar activitatea politică

Lidera opoziției din Peru își suspendă temporar activitatea politică

Publicat:

Şefa opoziţiei peruane, Keiko Fujimori, a anunţat miercuri o pauză în activităţile sale politice pentru a privilegia familia, în timp ce riscă să se întoarcă în arest preventiv în cadrul scandalului Odebrecht, notează AFP, potrivit agerpres.

“Îmi voi suspenda activităţile politice pentru că prioritatea mea este şi va fi întotdeauna familia şi vom face faţă acestui proces cu întreaga familie”, a declarat Keiko Fujimori, care s-a arătat “îngrijorată pentru cele două fete” ale sale.

Citește și: Stare de urgenţă în Australia din cauza incendiilor de vegetație

Keiko Fujimori, 44 de ani, a ieşit din închisoare la sfârşitul lui noiembrie după ce a petrecut mai mult de un an în spatele gratiilor în cadrul scandalului Odebrecht, de la numele gigantului brazilian din domeniul construcţiilor. Acesta a recunoscut că a plătit sume de bani mai multor lideri politici latino-americani, printre care patru foşti preşedinţi peruani.

Keiko Fujimori, şefa partidului Fuerza Popular (dreapta populistă), este acuzată că a primit fonduri de la Odebrecht pentru campania sa electorală din 2011.


Ea a fost pusă în libertate în urma unei decizii a Curţii Constituţionale, cea mai înaltă autoritate juridică din ţară. Curtea precizat însă că hotărârea nu se referă la fondul problemei, care face în continuare obiectul unei anchete.

Keiko Fujimori a afirmat că nu există riscul să fugă din ţară, nici să obstrucţioneze ancheta condusă de procurorul Jose Domingo Perez.

Audierea pentru a decide în legătură cu o nouă plasare a lui Keiko Fujimori în arest preventiv pentru 36 de luni va avea loc la 26 decembrie, a două zi de Crăciun.

Citește și: Pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor, Trump va fi judecat în Senatul controlat de republicani

“Este cel mai pervers cadou pe care l-a primit vreodată în viaţă”, a declarat fiica cea mare a fostului preşedinte Alberto Fujimori (1990-2000).

Procurorul vrea să o acuze oficial pe Keiko Fujimori de spălare de bani, obstrucţionarea justiţiei şi mărturie mincinoasă şi consideră că noi elemente din anchetă ar putea creşte riscul ca aceasta să fugă. De asemenea, doreşte ca ea să se întoarcă în închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Clerul iranian nu-și dorește un acord. Își dorește apocalipsa

De la Reagan și până la Obama a fost mereu aceeași poveste: Teheranul duce de nas Washingtonul, comentează The Telegraph. Pentru a putea încheia un...

Ucraina accelerează reformele financiare și își propune alinierea completă a sectorului bancar la standardele Uniunii Europene până în 2028

Banca Națională a Ucrainei accelerează procesul de reformă astfel încât sectoarele bancar și al asigurărilor să fie pe deplin aliniate standardelor Uniunii Europene până...

Inteligența artificială schimbă piața muncii: joburile care cer competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât media globală

Inteligența artificială remodelează piața globală a muncii, iar locurile de muncă ce necesită competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât...

Suntem gata să luptăm cu Rusia chiar din această noapte, susține șeful forțelor ariene germane

Generalul-locotenent Holger Neumann afirmă că, dacă Rusia va ataca vreun aliat din cadrul NATO, Luftwaffe va lansa un atac devastator, scrie The Telegraph. Germania este pregătită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.