StiripesurseDiasporaLideri mondiali reuniţi la Nairobi susțin acţiunile necesare pentru accelerarea progresului...

Lideri mondiali reuniţi la Nairobi susțin acţiunile necesare pentru accelerarea progresului către un viitor ecologic şi durabil

Publicat:

Şefi de stat şi de guvern au participat joi la cea de-a patra sesiune a Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEA), la Nairobi (Kenya), cu solicitarea reînnoită de adoptare a unor practici durabile pentru revitalizarea luptei împotriva schimbărilor climatice, a poluării şi a distrugerii habitatelor, relatează Xinhua, potrivit Agerpres.

Preşedintele kenyan Uhuru Kenyatta şi omologii săi din Franţa, Sri Lanka, Madagascar şi Republica Democratică Congo (RDC) s-au alăturat delegaţiilor participante pentru a susţine acţiunile îndrăzneţe necesare pentru accelerarea progresului către un viitor ecologic şi durabil.

Citește și : Orban, după ce i-a calificat pe colegii săi din PPE drept ”idioţi utili”: ”Doresc să transmit scuzele mele, dacă aţi considerat citatul din Lenin ca fiind ofensator”

“Trebuie să acţionăm rapid pentru a compensa degradarea mediului înconjurător care a fost agravată de practicile nesustenabile”, a spus Kenyatta, adăugând că distrugerea habitatelor a fost cauzată de creşterea sărăciei şi de insecuritatea alimentară.

Kenyatta a declarat că realinierea politicilor combinată cu investiţiile în tehnologii şi inovaţii ecologice este cheia pentru oprirea epuizării ecosistemelor vitale, cum ar fi pădurile şi resursele de apă dulce.


Liderul kenyan a găzduit anterior Summit-ul One Planet cu preşedintele francez Emmanuel Macron, unde a fost reînnoită o solicitare de acţiune pentru stimularea durabilităţii mediului.

În mesajul său, Macron a subliniat faptul că un sistem multilateral solid este esenţial pentru a stimula răspunsul la provocările mediului înconjurător legate de activităţile umane.

“Este necesar să se acţioneze asupra poluării cu plastic, a schimbărilor climatice şi a defrişărilor, însă o ordine multilaterală puternică este cheia succesului”, a spus Macron.

El a promis sprijin pentru o iniţiativă pan-africană de promovare a reîmpăduririi şi a accesului la energia regenerabilă ca mijloc de îmbunătăţire a rezistenţei la schimbările climatice pe continent.

Andry Rajoelina, preşedintele Madagascarului, a declarat că sunt necesare măsuri radicale pentru a opri desfiinţarea habitatelor care susţin mijloacele de trai.

“Atât guvernele, cât şi întreprinderile ar trebui să se concentreze pe modalităţi de a reorienta modul în care producem şi consumăm pentru a reduce poluarea şi distrugerea habitatelor”, a precizat Rajoelina.

Delegaţi care participă la reuniunea de cinci zile care are loc la Nairobi au discutat despre strategii inovatoare de stimulare a sănătăţii planetei pe fondul ameninţărilor legate de industrializarea rapidă şi presiunea populaţiei.

Citește și : Theresa May va propune din nou Acordul Brexit, dacă va exista susținere din partea parlamentarilor britanici

Siim Kiisler, preşedintele celei de-a patra sesiuni a UNEA şi ministru al Mediului din Republica Estonia, a declarat că este nevoie de bunăvoinţă politică pentru a stimula adoptarea de practici durabile între comunităţi.

“Dovezile ştiinţifice există pentru a evidenţia ceea ce este necesar pentru a crea economii şi mijloace de trai eficiente. Dar bunăvoinţa politică este esenţială pentru creşterea eficienţei utilizării resurselor “, a spus Kiisler.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.