StiripesurseDiasporaLiderii a 25 de state au celebrat, la Bruxelles, o `zi...

Liderii a 25 de state au celebrat, la Bruxelles, o `zi istorică` pentru relansarea apărării europene

Publicat:

Liderii a 25 de state din Uniunea Europeană au celebrat joi, la Bruxelles, o “zi istorică” pentru relansarea apărării europene, decisă după anexarea Crimeei de către Rusia, Brexit şi alegerea lui Donald Trump, scrie AFP. 

“Astăzi visul devine realitate”, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, în cadrul unei ceremonii organizate în marja summitului UE.

“Astăzi, lansăm “Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) – o expresie practică a voinţei noastre de a construi o apărare europeană”, a afirmat Tusk, subliniind: “Este o veste bună, pentru aliaţii noştri, şi una rea, pentru duşmani”.

Acest format de cooperare fără precedent vizează stimularea dezvoltării de proiecte militare şi conceperea de echipamente în comun. Doar Regatul Unit, care urmează să părăsească UE în martie 2019, Danemarca şi Malta nu participă la PESCO.

“Cred că acesta va fi bun pentru UE, bun pentru Europa şi bun pentru NATO”, a comentat secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, invitat la summitul şefilor de stat şi de guvern. “Va furniza mai multe capacităţi, va genera mai multe cheltuieli de apărare şi o mai bună împărţire a responsabilităţilor”, a spus el.


Şi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a salutat această “decizie istorică”, decizie care face din UE “un furnizor credibil de securitate în lume”.

Ea a amintit că Uniunea, care multă vreme s-a mulţumit cu un rol de “soft power” fără greutate militară, şi-a multiplicat eforturile de întărire a apărării sale după izbucnirea crizei ucrainene, în primăvara lui 2014.

Astfel, un fond care urmează să fie alimentat, după 2020, cu 1,5 miliarde de euro pentru stimularea proiectelor de cercetare şi de dezvoltare industrială şi susţinerea companiilor europene mici şi mijlocii din sectorul de apărare, ar trebui să vadă lumina zilei în 2018.

Iar UE va facilita utilizarea de “grupuri tactice”, batalioane destinate să intervină în caz de criză şi care nu au mai fost desfăşurate în mai mult de un deceniu din cauza unei proceduri de decizie politică şi administrativă foarte greoaie, a promis Mogherini.

Alăturându-se PESCO, statele membre se doresc a fi ambiţioase, mai notează AFP. Ele se angajează să-şi “crească regulat bugetele de apărare” şi vor lucra, în grupuri mici, pe 17 proiecte care au fost agreate luni.

De la eşecul înfiinţării unei Comunităţi Europene a Apărării, în urmă cu 60 de ani, europenii au au reuşit niciodată să avanseze în acest domeniu, majoritatea ţărilor păstrând în propriile mâini ceea ce, în opinia lor, ţinea strict de suveranitatea naţională.

Dar o succesiune de crize după 2014 (anexarea Crimeei de către Rusia şi conflictul din estul Ucrainei, valul de refugiaţi), apoi votul pentru Brexit şi venirea la putere în SUA a lui Donald Trump au schimbat datele problemei.

Regatul Unit, tradiţional atlantist şi primul buget militar al UE, s-a opus mereu ferm la tot ceea ce putea evoca o “armată europeană”, considerând că apărarea teritorială a Europei reprezintă prerogativa unică a NATO.

Însă Londra, care intenţionează să rămână strâns legată de Europa în materie de securitate în ciuda divorţului, nu mai constituie acum un obstacol în calea acestei iniţiative.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.