StiripesurseȘtirile zileiLiderii chinez şi australian se întâlnesc pentru prima oară după câţiva...

Liderii chinez şi australian se întâlnesc pentru prima oară după câţiva ani

Publicat:

Prim-ministrul australian Anthony Albanese a anunţat luni că se va întâlni cu preşedintele chinez Xi Jinping pe marginea summitului G20 în Indonezia, pentru prima oară în câţiva ani, semnalând o încălzire a relaţiilor între cele două ţări, informează France Presse şi Reuters, potrivit agerpres.

“Mâine (marţi) voi avea o întâlnire bilaterală cu preşedintele chinez Xi’, a declarat Albanese în faţa reporterilor după ce a aterizat în insula indoneziană Bali unde are loc summitul marilor economii ale lumii.

Citește și: TERORISTA din Istanbul a fost ARESTATĂ

“Australia va prezenta propria sa poziţie. Abia aştept să am o discuţie constructivă cu preşedintele Xi mâine”, a adăugat Albanese.

Legăturile diplomatice dintre Australia şi China s-au deteriorat brusc în ultimii ani, Beijingul impunând sancţiuni asupra unor importuri de mărfuri australiene şi reacţionând furios la apelul Canberrei de a cere o anchetă internaţională asupra
originilor coronavirusului COVID-19.


Citește și: UK: Mii de solicitanţi de azil aşteaptă o decizie de ani întregi

Ultima reuniune între liderii celor două ţări datează din 2019 când predecesorul lui Albanese, Scott Morrison, s-a întâlnit pentru scurt timp cu Xi la G20, potrivit Ministerului de Externe al Australiei.

Albanese a vorbit pe scurt cu premierul chinez Li Keqiang la un summit duminică în Cambodgia, în timp ce miniştrii de externe ai ambelor ţări au discutat săptămâna trecută. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.