StiripesurseExterneLiderii Senatului american spun că acordul pentru ajutorul pentru Ucraina nu...

Liderii Senatului american spun că acordul pentru ajutorul pentru Ucraina nu va fi finalizat curând

Publicat:

Liderii Senatului american spun că acordul pentru ajutorul pentru Ucraina nu va fi finalizat curând

Lideri ai Senatului american au declarat marţi că un acord cu privire la ajutorul financiar suplimentar pentru Ucraina şi întărirea securităţii frontierei de sud a Statelor Unite nu va fi finalizat în curând, un senator democrat marcant dând ca termen probabil luna ianuarie, transmite Reuters.

Negociatori ai celor două partide, republican şi democrat, lucrează pentru a trece un pachet financiar înainte de pauza pentru sărbătorile de iarnă. Potrivit senatorului Dick Durbin, numărul doi al democraţilor, acest lucru nu este probabil să se întâmple. ‘Sper că vor pregăti textul, se vor aşeza şi îşi vor sufleca mânecile şi vor termina de îndată ce vom reveni în ianuarie’, le-a spus el reporterilor, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Uniunea Europeană poate face R. Moldova mai puternică

Liderii democrat şi republican din Senat au spus că discuţiile au fost productive, dar nu vor fi finalizate în curând.

‘Toată lumea înţelege că mai avem mult de muncă şi că va mai lua timp’, a spus liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, de la tribuna Senatului.


La rândul său, Mitch McConnell, liderul republicanilor minoritari în Senat, a apreciat că negociatorii implicaţi ‘fac progrese lente şi constante’.

Casa Albă a avertizat că, până la finalul anului, Statele Unite vor rămâne fără resurse pentru a ajuta Ucraina să încerce să îşi recupereze teritoriile ocupate de Rusia.

Cererea administraţiei Biden pentru încă 61 miliarde de dolari s-a împotmolit în Congres, unde republicanii spun că acest ajutor trebuie să fie însoţit de fonduri pentru controale mai dure la graniţa cu Mexic. Finanţarea pentru Israel, un alt element al pachetului financiar, este mai puţin controversată.

Liderii Senatului american spun că acordul pentru ajutorul pentru Ucraina nu va fi finalizat curând

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a confruntat cu o primire sceptică din partea republicanilor atunci când s-a aflat în vizită la Washington săptămâna trecută pentru a face lobby pentru acest nou ajutor.

Citeşte şi: Radu Marian ‘a dat de greu’ în troleibuz: ‘Am încercat, nu lucrează’

Membrii Camerei Reprezentanţilor, controlată de republicani, au intrat deja în vacanţă şi au părăsit Washingtonul, fiind neclar dacă ar reveni în cazul în care Senatul, controlat de republicani, ar adopta pachetul financiar.

Congresmenilor le-ar putea fi mai dificil să ajungă la un acord în ianuarie, când încep alegerile primare ale republicanilor pentru desemnarea candidatului lor la prezidenţiale. Ei s-ar putea confrunta de asemenea cu un termen limită pentru a evita un ‘shutdown’ guvernamental parţial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.