StiripesurseDiasporaLiderii separatiştilor catalani au fost eliberaţi din închisoare

Liderii separatiştilor catalani au fost eliberaţi din închisoare

Publicat:

Liderii separatişti catalani graţiaţi marţi de guvernul spaniol au ieşit miercuri din închisoare, după peste trei ani petrecuţi în spatele gratiilor, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Şapte dintre ei, între care fostul vicepreşedinte regional Oriol Junqueras, au părăsit închisoarea Lledoners din Sant Joan de Vilatorrada, lângă Barcelona, în jurul orei locale 12:00 (10:00 GMT), aclamaţi de susţinători, şi au fost întâmpinaţi de actualul preşedinte regional catalan Pere Aragones.

Citeşte şi: Cea mai lungă vară pentru Nicolas Sarkozy! Fostul preşedinte francez îşi va afla verdictul la sfârşitul lui septembrie

Ceilalţi doi, fosta preşedintă al parlamentului catalan Carme Forcadell şi fosta membră a guvernului regional Dolors Bassa, au ieşit aproape simultan din cele două închisori pentru femei în care îşi ispăşeau pedeapsa, în Catalonia.

Graţierea va deschide ‘o nouă etapă de dialog’ ce va permite ‘să se pună capăt, odată pentru totdeauna, divizării şi confruntării’, a declarat marţi premierul socialist Pedro Sanchez la finalul consiliului de miniştri care a aprobat măsura, anunţată încă de luni de şeful guvernului la Barcelona.


Cei nouă catalani fuseseră condamnaţi în octombrie 2019 la pedepse mergând de la 9 la 13 ani de detenţie pentru rolul lor în tentativa de secesiune din 2017. Alţi trei fuseseră condamnaţi la plata unor amenzi. Graţierea lor este ‘parţială’, fiind menţinută interdicţia de a fi aleşi în funcţii publice, şi ‘condiţionată’ de a nu comite ‘un nou un delict grav’, a explicat premierul Sanchez.

Potrivit unui recent sondaj Ipsos, 53% dintre spanioli se opun acestei graţieri, care întruneşte însă o majoritate de 68% de opinii favorabile în Catalonia.

Citeşte şi: Comandoul care l-a ucis pe Khashoggi fusese pregătit în SUA

Prin această măsură, guvernul are ambiţia de a întoarce pagina evenimentelor din 2017 pentru a încerca să găsească o soluţie la criza din Catalonia, unde separatiştii sunt în continuare la putere. Guvernul central de la Madrid şi cel regional de la Barcelona urmează să reia în scurt foarte timp negocierile începute în februarie 2020, dar suspendate imediat din cauza pandemiei.

Poziţiile celor două părţi rămân însă antagonice. Mai moderat decât cei doi predecesori, noul lider catalan Pere Aragones cere organizarea unui referendum de autodeterminare cu acordul Madridului, după modelul celui desfăşurat în Scoţia în 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.