StiripesurseDiasporaLiderii ţărilor din Grupul de la Vişegrad vor boicota mini-summitul pe...

Liderii ţărilor din Grupul de la Vişegrad vor boicota mini-summitul pe tema migrației și a exilului

Publicat:

Liderii ţărilor din Grupul de la Vişegrad (Ungaria, Republica Cehă, Polonia şi Slovacia) nu vor participa la mini-summitul privind migraţia care va fi organizat de Comisia Europeană duminică la Bruxelles, a anunţat joi premierul ungar Viktor Orban, transmit Reuters, AFP şi MTI, potrivit agerpres.

La finalul unei reuniuni cu omologii săi polonez, ceh şi slovac, găzduită de Budapesta, Orban a menţionat că summiturile europene trebuie să fie organizate de Consiliul European – organismul decizional suprem al Uniunii Europene – şi nu de către Comisia Europeană.

Citește și : Parlamentul European denunță derapajele de la standardele democratice în Republica Moldova

”Înţelegem că există dificultăţi politice interne în unele ţări, dar asta nu poate duce la o grabă paneuropeană”, a subliniat şeful executivului ungar.

El a adăugat că migraţia va figura pe agenda reuniunii Consiliului European din 28-29 iunie şi cu acel prilej cele patru ţări din Grupul de la Vişegrad îşi vor prezenta punctele de vedere.


La rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki a estimat că mini-summitul de duminică este ‘inacceptabil’. ”Noi nu vom participa, se doreşte reluarea unei propuneri pe care noi am refuzat-o deja”, a accentuat Morawiecki.

Citește și : Peste 300 de migranţi au fost salvaţi de o patrulă a pazei de coastă de la Tripoli în largul coastei de vest a Libiei

Şeful guvernului ceh, Andrej Babis, a afimat că atribuţiile Agenţiei europene pentru frontiere şi paza de coastă (FRONTEX) vor trebui să fie consolidate, iar personalul său suplimentat până la 10.000 de membri. El a precizat că opinia sa a fost împărtăşită deja de cancelarul german Angela Merkel.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.