StiripesurseRăzboi in UcrainaLiderul cecen recunoaşte primele pierderi în rândul trupelor sale din Ucraina

Liderul cecen recunoaşte primele pierderi în rândul trupelor sale din Ucraina

Publicat:

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi care sâmbătă a confirmat trimiterea de combatanţi din republica rusă în Ucraina, a recunoscut marţi că doi luptători ceceni au fost ucişi în invazia lansată de Rusia acum şase zile împotriva ţării vecine, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Despre victime. Din nefericire, s-au înregistrat pierderi între cei născuţi în Republica Cecenia. Doi au murit, şase au fost răniţi”, a scris Kadîrov pe contul său de pe Telegram, şi a adăugat că orice ordin al Kremlinului “va fi dus la îndeplinire de băieţii noştri, oricare ar fi el”. “Trupele Gărzii Ruse din Republica Cecenia, înarmate cu echipament de ultimă generaţie, uniforme, pregătite fizic, sunt decise să îndeplinească ordine, indiferent cât de complexe”, a adăugat el.

Citeşte şi: Ucraina şi Rusia raportează pierderi semnificative în rândurile inamicului – Black News

Kadîrov a apreciat că este “necesar să se treacă la măsuri de mai mare anvergură pentru a distruge naziştii şi teroriştii (ucraineni), pentru a elibera oraşele”.

Liderul cecen s-a lansat într-un atac împotriva Occidentului şi asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, despre care a spus că “a pierdut contactul cu lumea, şi nu de ieri de azi, ci de multă vreme”. “Nu a guvernat, dar este guvernat” de Occident, susţine Kadîrov.


Citeşte şi: Peste 100 de civili şi-au pierdut viaţa în războiul din Ucraina – Black News

El a afirmat totodată că armata rusă nu atacă civili în Ucraina. “Preşedintele Vladimir Putin, ca orice rus, nu vrea victime omeneşti în rândul poporului înfrăţit. Vrea ca ucrainenii să aibă ocazia să-şi stabilească propriul destin şi să nu depindă de dorinţele ‘partenerilor’ occidentali. Eu, în calitate de expert militar, de persoană care a văzut şi trăit informaţia modernă şi războaiele pe câmpul de luptă, vă cer vouă, ucrainenilor, să nu ascultaţi şi să vă transformaţi în stăpânii ţării voastre, lăsându-i în urmă pe cei care urmăresc propaganda europeană. Doar aşa vom reduce pierderile omeneşti”, a spus el.

AFP aminteşte că Ramzan Kadîrov a impus în Cecenia un regim represiv, cu ajutorul aşa-numiţilor “kadîrovţi”, unităţi paramilitare care seamănă teroarea pentru a-şi urmări inamicii. Forţele aflate sub controlul lui Kadîrov sunt acuzate de numeroase atrocităţi în Cecenia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Trump: Rusia ar trebui să încheie un acord de pace

Președintele american Donald Trump a declarat că Rusia ar trebui să încheie un acord de pace cu Ucraina, adăugând că va face tot ceea...

Atac aerian de amploare asupra Ucrainei. Sunt morți și răniți, inclusiv copii

Rusia a lansat în noaptea de 16 iunie un nou atac aerian de amploare asupra Ucrainei, folosind rachete balistice și peste o sută de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.