StiripesurseDiasporaLiderul extremei drepte din Italia îşi revendică 'dreptul şi datoria' să...

Liderul extremei drepte din Italia îşi revendică ‘dreptul şi datoria’ să guverneze

Publicat:

Matteo Salvini, preşedintele Ligii (extrema dreaptă), a susţinut luni, în timpul unei conferinţe la Milano, că actuala coaliţie de dreapta, clasată în frunte în urma legislativelor de duminică la care a obţinut 37% din voturi, are “dreptul şi datoria” să revendice conducerea guvernului, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Coaliţia, în cadrul căreia Liga a devansat puternic partidul lui Silvio Berlusconi, pare cu toate acestea a fi departe de o majoritate în parlament. Însă Matteo Salvini s-a declarat împotriva oricărui acord cu populiştii din Mişcarea 5 Stele, partidul clasat pe primul loc, cu peste 32% din voturi.

Citeşte şi: Moscova are dovezi care susţin implicarea americanilor în alegerile din 18 martie

Italienii au decis că nu vor fi conduşi de Berlin, Bruxelles sau de pieţele financiare, a declarat Salvini, potrivit dpa. Alegătorii au decis că “pentru Italia vor decide italienii”. “Nu zvonurile de pe piaţa financiară, nu Berlinul, nu Parisul, nu Bruxellesul”, a spus liderul extremei drepte italiene.

“Liga a câştigat la centru-dreapta şi va continua să conducă (forţele de) centru-dreapta”, a adăugat Salvini, exprimându-şi convingerea că membrii coaliţiei conservatoare vor putea forma o majoritate pentru guvernare.


Citeşte şi: O instanţă irakiană cere confiscarea bunurilor rudelor foştilor demnitari ai regimului Saddam Hussein

El a jurat că va rămâne populist, declarând solemn: “Cine ascultă poporul îşi face profesia şi munca”.

Potrivit rezultatelor încă parţiale ale alegerilor, Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) a devenit primul partid al ţării, cu peste 31% din voturi. Coaliţia formată din Forza Italia a lui Silvio Berlusconi şi Liga lui Matteo Salvini (extrema dreaptă) ar obţine circa 37%, mult peste rezultatul obţinut de Partidul Democrat (centru-stânga) al lui Matteo Renzi (19%). 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.