StiripesurseExterneLiderul neonaziştilor din Grecia rămâne în spatele gratiilor

Liderul neonaziştilor din Grecia rămâne în spatele gratiilor

Publicat:

Liderul neonaziştilor din Grecia rămâne în spatele gratiilor

Liderul partidului neonazist grec Zori Aurii, eliberat condiţionat de peste o lună, trebuie să revină în închisoare, după ce justiţia a anulat decizia de a-l pune în libertate, au anunţat luni surse judiciare, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

După examinarea apelului procurorului adjunct al Curţii penale din Lamia cu privire la punerea în libertate a lui Nikos Michaloliakos, Consiliul Judiciar a considerat că el nu a făcut dovada unui comportament bun şi că ar trebui să revină în închisoare.

Citeşte şi: Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena – Stiripesurse.md

În particular, el a publicat pe internet apelurile contra condamnării sale, ceea ce arată că nu regretă faptele comise.

Liderul neonaziştilor din Grecia rămâne în spatele gratiilor

Eliberarea condiţionată a liderului negaţionist în vârstă de 66 de ani fusese decisă în 2 mai, în principal din motive de sănătate. Michaloliakos avea obligaţia de a nu părăsi regiunea Atena şi de a se prezenta la secţia de poliţie o dată pe lună şi interdicţia de a intra în contact cu alte persoane condamnate în acest dosar.


Punerea sa în libertate a suscitat numeroase reacţii din partea stângii şi a organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului.

Condamnat în 2020 la 13 ani şi jumătate de închisoare cu executare în calitate de şef al unei ”organizaţii infracţionale”, Nikos Michaloliakos a vizat timp de decenii, prin acţiunile sale, migranţii şi opozanţii politici.

Liderul neonaziştilor din Grecia rămâne în spatele gratiilor

Printre crimele imputate partidului Zori Aurii se află moartea, în septembrie 2013, a unui rapper antifascist grec, caz care a şocat Grecia şi întreaga Uniune Europeană.

Zori Aurii, organizaţie xenofobă şi antisemită creată de Nikos Michaloliakos, a fost timp de decenii o formaţiune marginală, încercând chiar să capitalizeze politic nemulţumirile populaţiei cauzate de criza economică gravă din perioada 2010-2018.

Partidul a reuşit să acceadă în forul legislativ în 2012, dar aproape a dispărut de pe scena politică după condamnarea liderilor şi a unora dintre parlamentarii săi. Procesul în apel al acestora din urmă, început în 2022, este încă în desfăşurare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Succesul războiului hibrid al Rusiei în Georgia: E foarte dureros să mai pierzi încă un teritoriu

Un acord încheiat în luna mai între Moscova și regiunea ocupată Osetia de Sud marchează o „anexare de facto” a teritoriului georgian, potrivit opoziției...

Andrian Gavriliță, numit consilier principal în cabinetul premierului Vasile Tofan

Fostul ministru al finanțelor Andrian Gavriliță a fost numit consilier principal în cabinetul prim-ministrului Vasile Tofan. Componența cabinetului a fost publicată pe pagina oficială...

Vasile Tofan, după ședința CNMC: ‘Trebuie să intervenim înainte ca problemele să se amplifice și înainte ca ele să afecteze oamenii’

Comisia Națională de Management al Crizelor s-a întrunit, astăzi, în ședință pentru a coordona răspunsul autorităților la riscurile din sectoarele energetic și hidrologic, după...

BNM împărțit amenzi și avertismente în sectorul microfinanțării

Banca Națională a Moldovei (BNM) a aplicat sancțiuni dure în urma controalelor efectuate la Asociațiile de Economii și Împrumut „MICROÎMPRUMUT” și „BOTNA”. Banca centrală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.