StiripesurseDiasporaLiderul neonaziștilor greci a fost ARESTAT la Bruxelles

Liderul neonaziștilor greci a fost ARESTAT la Bruxelles

Publicat:

Eurodeputatul grec de extremă dreapta Ioannis Lagos, fost membru al partidului neonazist Zorii Aurii, a fost arestat marţi la Bruxelles după ridicarea imunităţii sale parlamentare, informează o sursă din poliţia greacă citată de AFP, potrivit agerpres.

Potrivit acestei surse care a dorit să-şi păstreze anonimatul, loannis Lagos, condamnat în ţara sa la 13 ani şi opt luni de închisoare pentru “conducerea unei organizaţii criminale” şi vizat de un mandat de arestare internaţional, “a fost arestat la Bruxelles”.

Citește și: O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean

Declanşată la solicitarea Greciei, ridicarea imunităţii a fost decisă marţi, cu câteva ore înainte de arestare, cu o largă majoritate în Parlamentul European: 658 de eurodeputaţi s-au pronunţat pentru, 25 împotrivă şi zece s-au abţinut, potrivit rezultatului votului secret desfăşurat luni seară.

“Mă aflu într-un vehicul de poliţie; hoţii, ateii, anti-elenii mă vor închide”, a postat marţi pe Twitter Ioannis Lagos.


O sursă din poliţia de la Atena a declarat pentru AFP că autorităţile judiciare greceşti au emis un mandat de arestare internaţional pe numele eurodeputatului, în vârstă de 48 de ani.

Ioannis Lagos se află printre cei circa 40 de membri ai Zorii Aurii condamnaţi în octombrie la Atena la finalul unui proces maraton de cinci ani şi jumătate.

Citește și: Fotbalul englezesc BOICOTEAZĂ total rețelele sociale ca răspuns la abuzul online

Membru al conducerii Zorii Aurii, Ioannis Lagos a fost plasat în detenţie provizorie, ca toată conducerea acestei formaţiuni, după uciderea în apropiere de Atena a unui militant anti-fascist, Pavlos Fyssas, în septembrie 2013. El a fost eliberat condiţionat 18 luni mai târziu în aşteptarea procesului.

El beneficia de imunitate parlamentară după alegerea sa în iulie 2019 în Parlamentul European din partea Zorii Aurii, formaţiune pe care a părăsit-o câteva luni mai târziu pentru a deveni independent.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.