StiripesurseDiasporaLiderul socialiștilor europeni îndeamnă UE să devină o forţă socială

Liderul socialiștilor europeni îndeamnă UE să devină o forţă socială

Publicat:

Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), bulgarul Serghei Stanişev, a declarat duminică la Sofia, după ce a votat în scrutinul pentru Parlamentul European, că politica socială ar trebui să devină elementul central al politicii Uniunii Europene, informează Xinhua, potrivit agerpres.

Aceste alegeri vor fi de o importanţă crucială pentru UE deoarece dominaţia Partidului Popular European (PPE, centru dreapta) în instituţiile europene în ultimii 20 de ani a impus o politică de restricţii sociale, a apreciat Stanişev, care a adăugat: ”Această politică trebuie schimbată”.

Citește și : Trump evocă ‘mari progrese’ în negocierile comerciale dintre SUA şi Japonia

”Politica socială trebuie să devină elementul central al politicii UE. Este o mare nevoie pentru aşa ceva, sunt convins”, a insistat Stanişev.

În opinia sa, Europa ar trebui să fie unită. Când un stat membru are dificultăţi economice, politice sau externe, trebuie să primească ajutor de la restul UE. Iar Europa nu ar trebui să fie o Europă cu diferite viteze. Şi, mai presus de toate, Europa trebuie să fie socială”, a declarat preşedintele PES. El a apreciat că din transformarea Europei într-o Europă socială ar avea mult de profitat fiecare bulgar, pentru că peste 40% dintre cetăţenii Bulgariei trăiesc în sărăcie sau se confruntă cu lipsuri grave.


Citește și : Cutremur cu magnitudinea cuprinsă între 7,5 şi 8 în Peru

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.