StiripesurseSintezeLiderul talibanilor afirmă că ostilitățile vor continua până când își vor...

Liderul talibanilor afirmă că ostilitățile vor continua până când își vor atinge obiectivele

Publicat:

Liderul talibanilor, Hibatullah Akhundzada, a declarat sâmbătă că ostelitățile vor continua până când obiectivele organizației vor fi atinse și a indicat că militanții încă nu sunt pregătiți să poarte un dialog cu reprezentanții Guvernului în Kabul, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Akhundzada a reasigurat afganii că militanții talibani vor încetarea conflictului și un guvern care să reprezinte toate părțile în Afganistan.

Citește și : Atac armat în Virginia Beach – cel puţin 12 oameni au fost ucişi

Cu toate acestea, liderul taliban nu și-a exprimat intenția de a ajunge la un acord de încetare a ostilităților sau de a porni un dialog cu Guvernul de la Kabul.

Aproximativ 14.000 de militari americani se află în prezent în Afganistan, în cadrul misiunii NATO din această țară. Ei se ocupă în special de pregătirea membrilor forțelor afgane de securitate și le oferă acestora sprijin în lupta împotriva talibanilor și a altor grupuri islamiste.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.