StiripesurseDiasporaLimba moldovenească rămâne limba oficială de stat în Republica Moldova

Limba moldovenească rămâne limba oficială de stat în Republica Moldova

Publicat:

Proiectul de modificare a articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova privind schimbarea limbii de stat din moldovenească în română a fost respins joi de către parlamentul de la Chişinău, potrivit mass-media de peste Prut, potrivit agerpres.

Propunerea de a introduce acest proiect pe ordinea de zi a şedinţei de joi a legislativului a fost făcută de liderul grupului parlamentar al liberal-democraţilor, Tudor Deliu, care a subliniat că 2 noiembrie este ultima zi în care proiectul menţionat mai poate fi discutat şi aprobat de actualul legislativ.

Citeşte şi: Italia nu va face cu UE un schimb de concesii privind bugetul

Subliniind necesitatea votării acestei modificări, el a făcut referire la decizia Curţii Constituţionale din decembrie 2013, care a stabilit că textul Declaraţiei de Independenţă (a republicii), unde se menţionează că limba de stat este limba română, prevalează în raport cu textului Constituţiei, care stipulează că limba vorbită în Republica Moldova este ‘limba moldovenească’.

Iniţiativa a fost votată doar de 21 de deputaţi liberal-democraţi, liberali şi popular-europeni prezenţi la şedinţă, în condiţiile în care acest proiect de modificare a Constituţiei fusese semnat de 34 de deputaţi atunci când a fost înregistrat în parlament, notează Ziarul Naţional din Chişinău.


Deputatul Ştefan Creangă, din partea Partidului Popular European din Moldova (PPEM), a declarat că introducerea ‘limbii române în Constituţie ne va face mai uniţi’, întrucât limba română ‘ne defineşte’, iar România este ‘statul-prieten care oferă ajutor necondiţionat cetăţenilor Republicii Moldova’.

Citeşte şi: SUA critică Cuba pentru nerespectarea drepturilor omului

Împotrivă s-au pronunţat deputaţii socialişti şi comunişti, primii propunând ca modificarea denumirii limbii oficiale să fie votată în cadrul unui referendum.

Democraţii Marian Lupu şi Dumitru Diacov au solicitat ca această chestiune să nu fie supusă votului parlamentului, întrucât nu are avizul Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi.

Vicepreşedintele parlamentului Valeriu Ghileţchi le-a reproşat democraţilor că au mai existat proiecte de legi votate în lipsa unor avize.

În semn de protest faţă de respingerea acestui proiect de modificare a Constituţiei, liberal-democraţii au părăsit şedinţa parlamentului. ‘Lăsăm în sală promoldoveniştii, promoscoviţii’, a afirmat Tudor Deliu, care menţionase anterior că se putea obţine chiar în cursul zilei de joi avizul comisiei respective, aşa cum s-a procedat şi în alte cazuri.

Deputata Maria Ciobanu, din partea Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM), a ţinut să amintească faptul că în actualul parlament sunt 64 de deputaţi care deţin şi cetăţenia română. ‘Îi voi scrie domnului preşedinte Klaus Iohannis să vă retragă cetăţenia română. Să vă fie ruşine!’, s-a adresat ea parlamentarilor moldoveni, înainte de a părăsi sala de şedinţe. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.