StiripesurseDiasporaLituania cumpără din Franţa 18 tunuri Caesar

Lituania cumpără din Franţa 18 tunuri Caesar

Publicat:

Lituania a semnat luni o scrisoare de intenţie pentru achiziţionarea a 18 tunuri autopropulsate franceze Caesar în cursul unei întâlniri între miniştrii apărării ai celor două ţări, în marja expoziţiei internaţionale de apărare Eurosatory de lângă Paris, au anunţat cele două ţări, notează AFP, potrivit agerpres.

“Lituania va cumpăra 18 tunuri Caesar Mark II”, a anunţat ministrul lituanian al apărării, Arvydas Anusauskas, într-un mesaj pe Twitter însoţit de o fotografie a semnării scrisorii de intenţie cu omologul său francez, Sébastien Lecornu.

Vezi şi: Congresul american adoptă o lege menită să atace costurile uriaşe de transport maritim – VIDEO – Black News

“Acestea vor întări considerabil capacităţile armatei lituaniene”, a adăugat el, precizând că este “cel mai mare proiect de achiziţie” încheiat vreodată cu Franţa.

Decizia intervine în contextul în care ţara baltică, membră a UE şi NATO, a decis să-şi majoreze bugetul de apărare pentru 2022 cu 300 de milioane de euro, ridicându-l la 1,5 miliarde euro, în lumina invadării Ucrainei de către Rusia şi a temerilor pe care le ridică aceasta pentru propria sa securitate.


Potrivit Ministerului francez al Forţelor Armate, “legăturile care unesc Lituania şi Franţa în materie de apărare sunt foarte solide şi se vor dezvolta în săptămânile următoare, în contextul geopolitic degradat pe care îl trăim în Europa”.

Conflictul din Ucraina aminteşte de rolul artileriei în conflictele de mare intensitate, occidentalii, în primul rând Statele Unite, furnizând zeci de tunuri forţelor ucrainene pentru a respinge înaintarea rusă.

În acest cadru, Franţa a livrat Kievului şase tunuri Caesar la sfârşitul lui aprilie, precum şi mii de obuze.

Produs de firma franceză Nexter, Caesar este un tun de calibru 155 mm montat pe un camion capabil să tragă şase obuze pe minut la o distanţă de 40 de kilometri.

Citeşte şi: Discuţie ‘deschisă’ şi ‘productivă’ între consilierii preşedinţilor Biden şi Xi – Black News

Versiunea Caesar Mark II, pe care Vilniusul intenţionează să o achiziţioneze, este o versiune modernizată, în curs de dezvoltare, a sistemului. Include adăugarea unei cabine blindate, un motor mai puternic şi un şasiu nou, precum şi mijloace digitale.

Parisul intenţionează să achiziţioneze 33 de exemplare şi să modernizeze cele 76 de tunuri Caesar de care dispune.

Pe de altă parte, Caesar a vândut aproape 300 de exemplare în şapte ţări (Arabia Saudită, Danemarca, Indonezia, Thailanda, Republica Cehă, Maroc şi Belgia). 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.