StiripesurseDiasporaLituania îşi face GARD pe toată frontiera cu Belarusul! Lucrările se...

Lituania îşi face GARD pe toată frontiera cu Belarusul! Lucrările se vor încheia în septembrie 2022

Publicat:

Lituania a anunţat luni că în septembrie 2022 va finaliza ridicarea gardului cu o lungime de 508 km la frontiera sa cu Belarus, măsură menită să oprească migranţii care în acest an au venit în număr mare de pe teritoriul belarus, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Lituania, Letonia şi Polonia au raportat creşteri substanţiale ale numărului de migranţi care au ajuns pe teritoriile lor plecând din Belarus. Cele trei state, care sunt membre ale Uniunii Europene, l-au acuzat pe liderul belarus Aleksandr Lukaşenko că pune presiune asupra UE în scopul ridicării sancţiunilor economice impuse Belarusului.

Citește și: Olaf Scholz apără misiunea Bundeswehr-ului în Afganistan – Black News

”Bariera fizică este vitală pentru noi pentru a respinge acest atac hibrid pe care regimul din Belarus îl comite împotriva Lituaniei şi Uniunii Europene”, a declarat şefa executivului lituanian, Ingrida Simonyte.

Gardul va avea o înălţime de trei metri şi în partea de sus va fi prevăzut cu sârmă ghimpată, costurile lucrării fiind estimate la cel puţin 152 de milioane de euro.


Săptămâna trecută, ţările UE au acuzat Belarusul de efectuarea ”unui atac direct” prin trecerea solicitanţilor de azil peste frontiera sa şi, îngrijorate de perspectiva unui val de migranţi afgani, au convenit că trebuie să-şi consolideze frontierele externe.

Citeşte şi: Biden speră că evacuarea din Afganistan să se încheie până la 31 august – Black News

De la începutul anului, 4.141 de persoane au trecut ilegal frontiera în Lituania, ţară cu o populaţie de 2,8 milioane de locuitori. În întregul an 2020 în Lituania au intrat 74 de migranţi ilegali.

UE acuză Belarusul că aduce irakieni de la Bagdad la Minsk cu avionul şi apoi îi îndreaptă spre nord către frontiera belarusă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.