StiripesurseDiasporaLituania va începe în această lună lucrările la prima secţiune a...

Lituania va începe în această lună lucrările la prima secţiune a gardului de la frontiera cu Belarus

Publicat:

Guvernul Lituaniei a anunţat luni că va începe în această lună lucrările la prima secţiune a gardului cu sârmă ghimpată de la frontiera cu Belarus menit să oprească trecerea migranţilor, relatează Reuters, potrivit agerpres.   

Lucrările la această secţiune de 110 km ar urma să se încheie în aprilie.

Citește și : Un taifun năprasnic se îndreaptă spre estul Chinei după ce a devastat Taiwanul

Peste 4.100 de migranţi, în mare parte din Orientul Mijlociu şi Asia, au intrat în Lituania în acest an, ceea ce a dus la o dispută între Uniunea Europeană şi Belarus.

UE îl acuză pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko de faptul că permite trecerea migranţilor pentru ca aceştia să ajungă la graniţa cu blocul comunitar, ca răspuns la sancţiunile impuse Minskului în urma reprimării opoziţiei politice.


Guvernul lituanian a precizat că a alocat lucrările de construire a acestei prime secţiuni a gardului de la frontieră companiei de stat EPSO-G, specializată în reţele de fire electrice şi de gaz, la un cost de 36 de milioane de euro.

Gardul va avea sârmă ghimpată deasupra şi o înălţime de 4 metri, a spus un purtător de cuvânt al EPSO-G. Alte şase role de sârmă ghimpată vor fi amplasate în formă de piramidă între graniţă şi gard.

Restul de 400 de km din preconizatul gard vor fi finalizaţi până în septembrie 2022. În zonele unde se află râuri şi lacuri nu va fi instalat gard. Graniţa se întinde pe 670 de km.

Lituania, Polonia şi Letonia se confruntă cu un val de migranţi din Orientul Mijlociu la frontierele lor cu Belarus. Prin urmare, toate cele trei ţări au declarat stare de urgenţă, pentru a putea să controleze mai bine frontiera.

Citește și : 35 de noi infectări ÎNCHID un oraş întreg din China

Ministrul lituanian al Apărării, Arvydas Anusauskas, a acuzat luni Rusia că a creat această criză împreună cu Belarus.

“Suntem convinşi că, de la început, Belarusul şi-a coordonat acţiunile cu Rusia”, a declarat el presei la baza militară Ainazi din Letonia, după întâlniri cu omologii săi din celelalte ţări baltice şi Polonia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.