StiripesurseDiasporaLondra cere Franţei şi Germaniei să facă presiune asupra negociatorilor pentru...

Londra cere Franţei şi Germaniei să facă presiune asupra negociatorilor pentru Brexit din UE

Publicat:

 Şeful diplomaţiei britanice Jeremy Hunt le-a cerut marţi Franţei şi Germaniei să facă lobby pe lângă negociatorii Uniunii Europene pentru ca tratativele privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar să se încheie cu rezultate rezonabile şi a avertizat că inclusiv Europa ar avea de suferit dacă ‘Brexit-ul nu decurge bine’, informează Reuters, conform agerpres.

”Franţa şi Germania trebuie să trimită un semnal puternic Comisiei Europene că trebuie să negociem un rezultat pragmatic şi rezonabil care protejează locurile de muncă pe ambele maluri al Canalului Mânecii, întrucât pentru fiecare loc de muncă pierdut în Regatul Unit, se vor pierde locuri de muncă şi în Europa dacă Brexit-ul nu decurge bine”, a declarat Hunt într-un interviu pentru cotidianul Evening Standard.

Vezi şi: De-abia ieşite pe poarta arestului, fetele de la Pussy Riot au fost băgate iar în dubă – VIDEO

La 29 martie 2017, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a notificat Consiliului European intenţia sa de a părăsi Uniunea Europeană.

În cazul în care acordul de retragere ratificat nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând de la 30 martie 2019, ora 00:00 (ora Europei Centrale). Regatul Unit va deveni în acel moment o ţară terţă.


Citeşte şi: Autorul atacului terorist din Manchester a fost salvat din Libia chiar de marina britanică

Conform executivului UE, ţările membre ar trebui să se pregătească pentru cele două scenarii principale posibile. Dacă acordul de retragere este ratificat înainte de 30 martie 2019, dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit la 1 ianuarie 2021, adică după o perioadă de tranziţie de 21 de luni.

Dacă acordul de retragere nu este ratificat înainte de 30 martie 2019, nu va exista o perioadă de tranziţie şi dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit începând cu 30 martie 2019. În acest caz, se vorbeşte despre un scenariu de tipul ‘niciun acord’ (no deal) sau ‘situaţie-limită’ (cliff-edge).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.