StiripesurseDiasporaLondra cheamă UE la 'calm' pe fondul ameninţării unui conflict comercial

Londra cheamă UE la ‘calm’ pe fondul ameninţării unui conflict comercial

Publicat:

Guvernul britanic a făcut apel miercuri la Uniunea Europeană să dea dovadă de “calm” şi “să păstreze proporţiile” în contextul ameninţării tot mai mari a unui conflict comercial provocat de dezacordurile privind dispoziţiile post-Brexit în Irlanda de Nord, relatează AFP, potrivit agerpres.

Londra cere renegocierea în profunzime a protocolului nord-irlandez încheiat în cadrul Brexit-ului care menţine de facto provincia britanică în piaţa unică europeană.

Citeşte şi: 21 de oameni au scăpat cu viaţă după prăbuşirea unei clădiri în Turcia (VIDEO) – Black News

Bruxellesul refuză, propunând doar ajustări, şi discuţiile purtate în ultimele săptămâni au rămas în impas.

Dacă nu va obţine satisfacţie, Londra a ameninţat că va recurge la articolul 16 al protocolului care îi permite să suspende unilateral anumite dispoziţii. Drept represalii, europenii au evocat posibilitatea de a suspenda acordul de liber schimb în vigoare de la începutul anului, care a permis evitarea in extremis a unui “no deal” potenţial foarte dureros din punct de vedere economic.


“Le sugerez politicos prietenilor noştri europeni să rămână calmi şi să păstreze simţul proporţiilor”, a declarat secretarul de stat care răspunde de Brexit, David Frost, în Camera Lorzilor.

“Nu suntem susceptibili să acţionăm de o manieră riscantă pentru toată lumea decât dacă UE ar reacţiona într-un mod disproporţionat şi ar decide mai degrabă să agraveze problemele în Irlanda de Nord decât să le reducă”, a adăugat el.

El a dat asigurări că negocierile nu au ajuns încă într-un punct de la care nu mai există întoarcere. “Nu voi abandona acest proces atât timp cât nu va fi clar că nimic nu mai poate fi făcut”, a adăuga Frost, avertizând că dacă se va ajunge în această situaţie “măsurile de salvgardare din articolul 16 vor fi singura noastră opţiune”.

În contextul riscului în creştere de conflict comercial, Irlanda, aflată în prima linie, a anunţat marţi că lucrează la măsuri de urgenţă “scuturând de praf” planul pregătit în caz de “no deal” anul trecut.

Citeşte şi: Franţa va relansa construcţia de reactoare nucleare – Black News

Protocolul intrat în vigoare de la începutul anului menţine de facto provincia britanică în uniunea vamală şi piaţa unică europeană, pentru a împiedica reinstalarea unei frontiere fizice pe insula Irlanda, care ar risca fragilizarea acordului de pace din 1998.

Noile măsuri au perturbat aprovizionarea în Irlanda de Nord şi au provocat furia unioniştilor favorabili rămânerii în Regatul Unit, relansând tensiunile comunitare.

Londra cere în special înlăturarea dreptului Curţii de Justiţie a UE de a examina aplicarea protocolului şi înlocuirea sa cu “un arbitraj internaţional”, o modificare inacceptabilă pentru europeni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.