StiripesurseDiasporaLondra refuză să acrediteze participarea canalelor ruseşti RT şi Sputnik la...

Londra refuză să acrediteze participarea canalelor ruseşti RT şi Sputnik la o conferinţă internaţională asupra media

Publicat:

Canalele media ruseşti RT (Russia Today) şi Sputnik nu vor putea să participe la o conferinţă internaţională consacrată libertăţii presei la Londra din cauza rolului lor activ în dezinformare, a anunţat luni guvernul britanic, citat de AFP, scrie agerpres.

Mai mulţi miniştri şi circa 1.000 de jurnalişti şi reprezentanţi ai societăţii civile urmează să ia parte la această conferinţă organizată în comun cu Canada, care se va desfăşura miercuri şi joi în capitala britanică.

Citește și : Teheranul cere Marii Britanii să elibereze IMEDIAT petrolierul capturat în Gibraltar

Dar “noi nu am acreditat RT şi Sputnik din cauza rolului lor activ în difuzarea dezinformării”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe.

Comentând cazul RT, Ambasada Rusiei la Londra a apreciat că el relevă o “discriminare politică”.


Refuzul acreditării este urmare a unei “campanii de defăimare de mai multe luni” dusă de autorităţile britanice împotriva RT, a acuzat ambasada, citând atitudinea Ofcom, organismul de supraveghere în domeniul audiovizualului din Marea Britanie, faţă de canalul rus.

În decembrie, Ofcom apreciase că RT a încălcat regulile imparţialităţii în cursul acoperirii informaţionale a otrăvirii ex-agentului dublu rus Serghei Skripal la Salisbury, în sud-vestul Angliei, în martie 2018.

“Conferinţa internaţională asupra libertăţii presei” urmăreşte să consolideze cooperarea internaţională în probleme legate de libertatea presei şi de fenomenul “fake news”.

Citește și : Statul de drept s-a prăbuşit în Venezuela sub regimul Maduro (CIJ)

Avocata şi militanta pentru drepturile omului libano-britanica Amal Clooney va fi prezentă cu titlu de trimis special în Regatul Unit pentru libertatea presei. Ea va participa la o reuniune a unui grup de experţi independenţi care va examina mijloacele pentru întărirea protecţiei jurnaliştilor.

Cele trei ţări care nu au fost invitate la conferinţă sunt Coreea de Nord, Siria şi Venezuela, potrivit organizatorilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.