StiripesurseDiasporaLondra respinge criticile lui Trump referitoare la Acordul Brexit

Londra respinge criticile lui Trump referitoare la Acordul Brexit

Publicat:

Guvernul Boris Johnson a respins, vineri, criticile preşedintelui american, Donald Trump, privind presupuse prevederi ale proiectului de Acord Brexit care ar împiedica un tratat comercial SUA-Marea Britanie, potrivit mediafax.

Acordul negociat de Boris Johnson va permite Marii Britanii să semneze “tratate comerciale cu orice ţară din lume, în beneficiul Marii Britanii”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street citat de site-ul 20Minutes.fr.

Citește și : Israelul va găzdui primul său exerciţiu militar internaţional cu avioane F-35

Unele aspecte ale Acordului Brexit negociat de Guvernul Boris Johnson cu Uniunea Europeană ar afecta viitoarele relaţii comerciale dintre Marea Britanie şi Statele Unite, a afirmat joi seară preşedintele american, Donald Trump. “Pentru a fi onest, acest acord, unele aspecte ale acestui acord, din cauza lor nu pot fi efectuate relaţii comerciale. Nu putem semna un acord comercial cu Marea Britanie. Sub anumite aspecte, suntem blocaţi, ceea ce ar fi ridicol”, a declarat Donald Trump la postul de radio LBC.

Donald Trump vrea semnarea unui acord comercial bilateral cu Marea Britanie după eventuala retragere a acestei ţări din Uniunea Europeană.


Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a negociat un nou acord cu Uniunea Europeană, dar tratatul nu a fost încă aprobat de Camera Comunelor. Documentul prevede menţinerea provinciei britanice Irlanda de Nord în anumite mecanisme comerciale şi vamale comunitare. Uniunea Europeană a aprobat amânarea producerii Brexit până pe 31 ianuarie 2020.

Citește și : Beny Gantz, PRIMUL premier israelian care se întâlneşte cu arabii în ultimii 25 de ani

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.