StiripesurseDiasporaLondra, tranşantă în ceea ce priveşte nota de plată a Brexitului:...

Londra, tranşantă în ceea ce priveşte nota de plată a Brexitului: ‘NU vom plăti nici măcar un penny în plus!’

Publicat:

Marea Britanie nu va plăti nici măcar ‘un penny mai mult sau mai puţin’ decât ceea ce guvernul său consideră a fi obligaţia juridică faţă de Uniunea Europeană pentru ca ţara insulară să părăsească blocul comunitar, a dat asigurări vineri ministrul de externe britanic Boris Johnson, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.

Într-o declaraţie pentru BBC Radio Four, Johnson a spus că guvernul de la Londra îşi va achita obligaţiile financiare implicate de ieşirea Marii Britanii din UE.

Stabilirea sumei ce va fi plătită de britanici către UE este una dintre cele mai dificile subiecte din negocierile dintre Bruxelles şi Londra.

Unele dintre sumele pe care le-am văzut în presă par să fie foarte mari. Desigur, ne vom îndeplini obligaţiile. Nu va trebui să plătim niciun penny în plus, niciun penny în minus faţă de ceea ce credem că este obligaţia noastră juridică”, a subliniat şeful diplomaţiei britanice.

Negocierile între Bruxelles şi Marea Britanie privind ieşirea acestei ţări din UE au început în iunie asupra a trei subiecte cheie: drepturile viitoare ale cetăţenilor europeni instalaţi în Regatul Unit, reglementarea financiară a Brexit-ului şi frontiera irlandeză. O nouă sesiune de negocieri va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.