StiripesurseDiasporaLondra vede unele 'ameliorări' în discuţiile cu UE referitoare la Protocolul...

Londra vede unele ‘ameliorări’ în discuţiile cu UE referitoare la Protocolul nord-irlandez

Publicat:

Şeful diplomaţiei britanice James Cleverly a afirmat marţi că vede ”ameliorări” în discuţiile cu Uniunea Europeană cu privire la controalele vamale post-Brexit în Irlanda de Nord, provincie britanică paralizată de o criză politică, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Discuţiile se desfăşoară cu bună credinţă, într-o manieră foarte discretă şi această discreţie, cred, ne-a ajutat să realizăm ameliorări reale. Dorim să obţinem un rezultat cât mai rapid posibil”, a declarat Cleverly, aflat într-o vizită la Washington.

Citește și :  Croaţia investighează dispariţia unui yaht aparţinând oligarhului uzbek Alişer Usmanov

Negociat în acelaşi timp cu Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, Protocolul nord-irlandez menţine de facto provincia Irlanda de Nord în interiorul pieţei unice europene.

Documentul prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) ce ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.


Britanicii au refuzat să implementeze multe dintre controale şi au criticat UE pentru că s-a dovedit prea strictă în punerea în aplicare a Protocolului nord-irlandez, despre care Londra susţine că afectează afacerile din Irlanda de Nord şi adânceşte impasul politic din această provincie.

Percepţia că Protocolul erodează locul Irlandei de Nord în interiorul Regatului Unit a provocat iritarea multor unionişti şi a condus la un boicot din partea Partidului Democratic Unionist (DUP), ce doreşte abrogarea Protocolului şi refuză de un an să facă parte din guvernul local de la Belfast.

DUP solicită cel puţin adoptarea unor modificări la Protocolul nord-irlandez.

Citește și : Biden vizitează joi California lovită de furtuni

De partea sa, Bruxellesul a afirmat că este flexibil, dar a refuzat să renegocieze pe fond acest document.

În Irlanda de Nord, susţinătorii catolici ai reunirii cu Republica Irlanda şi cei protestanţi ai menţinerii provinciei în interiorul Regatului Unit au avut timp de câteva decenii un conflict civil soldat cu mii de victime. O soluţie a fost găsită în 1998 prin Acordul din Vinerea Mare, ce prevede ca guvernul regional să fie format întotdeauna de cele mai mari două partide din fiecare comunitate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.