StiripesurseDiasporaLovitură de teatru în Bulgaria! Șeful anti-drog era mână-n mână cu...

Lovitură de teatru în Bulgaria! Șeful anti-drog era mână-n mână cu traficanții!

Publicat:

Şeful departamentului bulgar de combatere a traficului cu droguri din cadrul instituţiei însărcinate cu lupta împotriva crimei organizate a fost arestat joi, fiind suspectat de luare de mită şi colaborare cu traficanţii de droguri, informează agenţiile BTA şi EFE, potrivit agerpres.

Procurorul general al Bulgariei, Ivan Gheşev, a anunţat vineri la o conferinţă de presă la Sofia arestarea în cursul serii de joi a lui Ţvetan Pankov, directorul departamentului de combatere a traficului cu stupefiante, acesta fiind surprins când primea mită. În aceeaşi operaţiune au fost arestaţi alţi doi funcţionari din cadrul aceluiaşi departament, suspectaţi de protejare a unor grupări specializate în traficul cu droguri “nu doar pe teritoriul Bulgariei, ci şi în străinătate”.

Citește și: CUTREMUR puternic în China

”Aceste persoane sunt responsabilii cu rangul cel mai înalt în Bulgaria însărcinaţi cu combaterea traficului cu droguri şi sunt de asemenea persoanele de contact ale partenerilor internaţionali în lupta împotriva traficului de stupefiante”, a mai spus Ivan Gheşev.

Cei trei aveau o îndelungată experienţă în cadrul forţelor de securitate bulgare şi, potrivit televiziunii Nova, de cel puţin trei ani ei au facilitat unele acţiuni de trafic cu droguri în timp ce torpilau activitatea grupărilor adverse celor pe care le susţineau.


Ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, a declarat că va fi analizată în profunzime activitatea Direcţiei generale de luptă împotriva crimei organizate, structura în cadrul căreia funcţionează şi departamentul din care fac parte cei trei responsabili arestaţi, pentru vedea ce mecanisme nu au funcţionat şi ce reforme ar trebui întreprinse.

Citește și: Nancy Pelosi vrea ca Washingtonul să devină al 51-lea stat american

Bulgaria este o ţară cheie pe ruta est-europeană a traficului de droguri între Turcia şi Europa Occidentală, iar în ultimii ani a devenit şi o importantă ţară de tranzit pentru transportul cocainei. În luna februarie poliţia bulgară a interceptat, în două operaţiuni la date diferite, două transporturi de cocaină, de 500 şi, respectiv, 360 de kilograme.

Întrucât poliţia din statele vest-europene şi-a sporit eficienţa în combaterea traficului de cocaină, zona est-europeană a continentului a devenit mai căutată ca rută alternativă de intrare, scrie agenţia EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.