Luigi Di Maio: Italia nu mai vrea migranţi ilegali pe teritoriul său

Publicat:

Italia nu mai vrea migranţi ilegali pe teritoriul său, a avertizat luni, la Tunis, ministrul italian de externe Luigi Di Maio, la capătul unei discuţii cu preşedintele tunisian Kais Saied, potrivit AFP, scrie agerpres.

Şeful diplomaţiei italiene efectuează luni o vizită de lucru la Tunis cu ministrul de interne Luciana Lamorgese, dar şi cu Oliver Varhelyi, comisarul european pentru extindere, şi Ylva Johansson, comisarul european pentru afaceri interne.


Citește și : Lukaşenko, dispus să-şi transfere prerogativele după adoptarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum

După o întâlnire cu şeful statului tunisian, Di Maio a spus că ţara sa “este pregătită să prezinte toate ajutoarele necesare Tunisiei” pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale.

Însă “nu se pune problema de a-i lăsa în Italia pe cei care vin în mod ilegal”, a adăugat el, conform unui comunicat al preşedinţiei tunisiene.

Negocierile dintre Italia şi Tunisia vor continua “pentru a găsi formule de cooperare bilaterală”, a mai spus ministrul italian, conform aceleiaşi surse.

Delegaţia italiană şi-a exprimat “sprijinul politic şi economic” pentru Tunisia, “pentru a întări eforturile naţionale (…) prin încurajarea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă în special în regiunile din interior”, se mai arată în comunicat.

La rândul său, preşedintele Saied a afirmat din nou că “soluţiile de securitate nu permit singure să se lupte împotriva imigraţiei neorganizate”.

Numărul migranţilor din Italia a crescut cu aproape 150% în ultimele 12 luni, majoritatea venind din Tunisia, a declarat sâmbătă ministrul italian de interne Luciana Lamorgese, care s-a deplasat încă de la sfârşitul lunii iulie în Tunisia pentru a discuta despre problema imigraţiei clandestine.

Citește și : Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I se află în Emiratele Arabe Unite din 3 august

De la 1 august 2019 şi până la 31 iulie 2020, 21.618 de migranţi au ajuns pe coastele italiene, o creştere de 148,7% comparativ cu cele 8.691 de sosiri de anul trecut, conform datelor prezentate sâmbătă, la Milano, de Luciana Lamorgese.

Aproximativ 41,6% dintre migranţi au plecat din Tunisia, unde rata şomajului a atins 18%, conform Institutului Naţional de Statistică.

La 7 august, şeful diplomaţiei italiene a spus că ţara sa îi va respinge începând cu 10 august pe toţi migranţii tunisieni ilegali.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.