StiripesurseExterneLukaşenko avertizează că nu va apăra UE împotriva imigraţiei ilegale

Lukaşenko avertizează că nu va apăra UE împotriva imigraţiei ilegale

Publicat:

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a avertizat marţi că nu va apăra ţările occidentale împotriva afluxului de migranţi, unul dintre principalele puncte de divergenţă dintre Minsk şi Uniunea Europeană, relatează EFE.

“Suntem acuzaţi că încurajăm imigraţia. Întotdeauna am fost sincer. Nu vom apăra pe nimeni împotriva imigranţilor. Mai ales pe cei care adoptă sancţiuni economice împotriva noastră. De ce ar trebui să-i apărăm?”, a declarat Lukaşenko după ce a participat la slujba de Crăciun după calendarul iulian, relatează agenţia de stat BELTA, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Lukaşenko, care a fost acuzat că utilizează migraţia drept armă într-un război hibrid împotriva vecinilor săi, a recunoscut că Belarusul este scena “unui mare tranzit către Occident”.

Între altele, el a spus că printre migranţi sunt persoane care fug de război, dar şi unii care vor să muncească “şi să trimită ceva bani acasă pentru a-şi hrăni copiii”.


“Dar migraţia necontrolată este o tragedie”, a recunoscut liderul de la Minsk.

UE acuză de mai mulţi ani Minskul că favorizează afluxul de migranţi din Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Africa de Nord pentru trecerea ilegală a frontierelor UE, în special în Polonia.

Punctul culminant în acest război legat de migraţie datează din noiembrie 2021, când sute de migranţi s-au adunat în faţa frontierei poloneze într-o încercare de a trece pe teritoriul UE, fapt pentru care Bruxelles-ul l-a acuzat direct pe Lukaşenko.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Din acelaşi motiv, Finlanda, care a aderat la NATO după izbucnirea războiului în Ucraina, a fost nevoită să închidă aproape toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia.

Lukaşenko, aflat la putere din 1994, va candida pentru un al şaptelea mandat la alegerile prezidenţiale din 26 ianuarie.

Occidentul nu i-a recunoscut victoria în alegerile precedente, care în august 2020 au condus la cele mai ample proteste antiguvernamentale din istoria fostei republici sovietice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 12:00. Deputații urmează să examineze 12 proiecte legislative, dintre care trei sunt...

Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se anunță audieri publice

În contextul creșterii numărului de fraude online și telefonice, Parlamentul va organiza audieri publice pentru a identifica soluții de combatere a fenomenului. Citește și: O...

METEO Cer variabil și ploi de scurtă durată

Pentru ziua de astăzi, meteorologii ne promit cer variabil pe întreg teritoriul țării. Citește și: O porțiune de drum local din Ialoveni s-a surpat în...

Kanye West susține că a stabilit un record de audiență la concertul din Istanbul

Rapperul american Kanye West, cunoscut și sub numele de Ye, a susținut sâmbătă un concert pe stadionul Atatürk Olympic din Istanbul, în fața a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.