StiripesurseDiasporaLukaşenko avertizează Moscova împotriva unei unificări forţate între Belarus şi Rusia

Lukaşenko avertizează Moscova împotriva unei unificări forţate între Belarus şi Rusia

Publicat:

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a avertizat marţi autorităţile ruse împotriva unei unificări prin constrângere între ţara sa şi Rusia, care discută de ani de zile despre o ipotetică fuziune într-un singur stat, relatează AFP, potrivit news.ro .

Conducătorul cu o mână de fier al Belarusului din 1994 este considerat un maestru în furişat între Occident şi Rusia, cu scopul de a obţine concesii şi de la unul şi de la cealaltă. El şi-a multiplicat declaraţiile prin care denunţă presiuni ruse, în contextul în care omologul său rus Vladimir Putin pare să vrea o integrare mai aprofundată a celor doi aliaţi.

Citește și : ONU cere o ‘anchetă independentă şi imparţială’ în cazul Khashoggi

”La ora actuală, nu putem rezolva problema (unificării) aşa cum propune Rusia: «să-l punem preşedinte pe cutare, să facem Parlamentul aşa»”, denunţă Lukaşenko într-un interviu acordat postului de radio Ecoul Moscovei.

”Trebuie să ne punem calm de acord asupra esenţialului şi să arătăm acest lucru poporului rus şi mai ales poporului belarus, atât de preocupat de suveranitatea şi independenţa sa”, adaugă Lukaşenko, îndemnând ”să nu fie speriat nimeni” şi ”să nu se creeze un spaţiu pentru tot felul de provocatori sau lupte de stradă”.


Mai multe manifestaţii au avut loc în ultimele săptămâni, la Minsk, împotriva proiectului integrării în Rusia, în timp ce Lukaşenko discuta cu Putin despre acest lucru.

Zvonuri circulă de mai multe luni cu privire la o ambiţie a Moscovei de a forma împreună cu Belarusul o singură ţară.

Unele publicaţii scriu că acest proiect i-ar putea permite lui Putin – care nu are dreptul să candideze în virtutea Constituţiei ruse la alegerile din 2024 – să rămână la putere, la conducerea unei entităţi ruso-belaruse.

Citește și : Putin avertizează: Rusia poate distruge orice sistem antibalistic existent

Aleksandr Lukaşenko a dat asigurări, în mai multe rânduri, că ţara sa, foarte dependentă economic de Rusia, nu va fi absorbită, continuând totodată negocieri în cadrul ”Uniunii Rusia-Belarus”, o alianţă politico-economică vag definită, care datează din 1999.

”Noi suntem două state suverane şi ne îndreptăm, în prezent, către o integrare care să nu reducă în niciun fel suveranitatea Rusiei sau Belarusului”, a subliniat el marţi, apreciind că o fuziune este posibilă numai dacă ”ambele popoare o acceptă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.