StiripesurseDiasporaLukaşenko îi face o vizită lui Vladimir Putin

Lukaşenko îi face o vizită lui Vladimir Putin

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin are programată pentru luni o întâlnire cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, care a sosit în Rusia cu scopul de a se asigura de sprijinul politic şi economic al Moscovei, pentru a doua oară de la declanşarea protestelor opoziţiei din ţara sa în luna august care i-au zdruncinat continuitatea la putere, relatează EFE, potrivit agerpres.

Întâlnirea dintre Putin şi Lukaşenko va avea loc la reşedinţa preşedintelui rus din Soci, staţiune pe coasta rusă a Mării Negre, după cum a comunicat Kremlinul.

Citește și: TRAGEDIE aviatică în Mexic (VIDEO)! Cel puțin șase oameni au murit!

Potrivit preşedinţiei ruse, cei doi lideri intenţionează să abordeze aspecte-cheie ale cooperării bilaterale, cu accent pe proiecte comune importante în domeniile energetic, comercial, economic şi alte sectoare.

Presa rusă scrie că Lukaşenko a sosit în Rusia pentru a cere un nou împrumut Moscovei, informaţie dezminţită însă chiar de liderul belarus.


‘Se spune că Lukaşenko va cere până la 3 miliarde de dolari (împrumut), dar nu, nu voi cere nimic’, a declarat preşedintele belarus într-un interviu acordat înaintea vizitei în Rusia.

În opinia expertului belarus, Vsevolod Şimov, niciun fel de acorduri majore nu se aşteaptă în urma întâlnirii dintre Putin şi Lukaşenko.

Citește și: Numărul de infectări este în continuă scădere în New York

‘Cel mai probabil, tema principală a consultărilor vizează acordarea unui nou credit pentru Belarus, întrucât pentru Minsk este foarte important acum să nu permită nicio destabilizare a situaţiei socio-economice, care ar putea provoca un nou val de tulburări politice’, a spus analistul pentru agenţia de presă RIA Novosti.

După ce a criticat Rusia pe tot parcursul campaniei electorale de anul trecut pentru încercarea de a destabiliza Belarusul, după alegerile din 9 august, Lukaşenko a acuzat Statele Unite şi alte ţări de sponsorizarea protestelor postelectorale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.