StiripesurseDiasporaLukaşenko propune convocarea unui referendum constituţional în ianuarie 2022

Lukaşenko propune convocarea unui referendum constituţional în ianuarie 2022

Publicat:

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a propus vineri convocarea unui referendum constituţional în ianuarie 2022 şi a anunţat adoptarea în curând a unor noi legi împotriva protestelor declanşate de opoziţie după alegerile prezidenţiale de anul trecut, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

Vorbind în a doua zi a celei de-a VI-a ”Adunări Populare”, în cadrul căreia acum se dezbat reformele politice, Lukaşenko a apreciat că ar fi viabil ca anul viitor un asemenea referendum să se desfăşoare odată cu alegerile locale, în ianuarie 2022. ”Aşa vom face economii. Sunt sigur că până la sfârşitul anului vom avea un nou proiect de Constituţie”, a spus şeful statului.

Citește și : Polonia cere din nou Germaniei despăgubiri de război

Aflat la putere din anul 1994, Lukaşenko a pledat joi pentru reducerea prerogativelor prezidenţiale, deşi a susţinut că Belarus trebuie să rămână o republică prezidenţială. El a respins ”experimentele îndoielnice” şi a promis că în lunile următoare o comisie constituţională va prezenta amendamentele constituţionale propuse.

O rezoluţie aprobată vineri în cadrul Adunării Populare precizează că în comisia constituţională se vor regăsi reprezentanţii din mediile juridic, economic şi social, nu însă şi din cadrul opoziţiei.


Aleksandr Lukaşenko, care acuză Occidentul că a orchestrat protestele declanşate de opoziţia care contestă realegerea sa la scrutinul prezidenţial de anul trecut, a mai propus vineri să se studieze o posibilă renunţare la statutul de neutralitate al Belarusului, ţară care a beneficiat de susţinerea Rusiei în perioada marcată de protestele opoziţiei.

Liderii opoziţiei belaruse au respins categoric iniţiativa de reformă constituţională avansată de Lukaşenko şi au creat propria lor comisie constituţională, printre propunerile căreia se numără sporirea prerogativelor parlamentului şi introducerea unui sistem electoral mixt.

Răspunzând unei propuneri de a declara o amnistie, Lukaşenko a susţinut că în Belarus ”nu au existat şi nu există deţinuţi politici”. Mai mult, el a anunţat că vor fi aprobate curând noi legi împotriva protestelor masive, provocărilor şi altor încălcări. ”Ne place sau nu, procesul a început. Este important să prevenim orice tulburare masivă, dar de asemenea să fim văzuţi ca un stat civilizat”, a indicat preşedintele.

Citește și : Ungaria, prima țară din UE care începe vaccinarea cu Sputnik V

Potrivit unui anunţ transmis tot vineri de opoziţie, una dintre femeile lider ale protestelor antiguvernamentale, Maria Kolesnikova, a primit încă două noi capete de acuzare, pentru crearea unei organizaţii extremiste şi conspiraţie în vederea preluării puterii prin mijloace anticonstituţionale.

Opoziţia intenţionează să reia protestele, principalele ei revendicări fiind demisia lui Lukaşenko, eliberarea deţinuţilor politici şi convocarea unui nou scrutin prezidenţial.

În declaraţia dată joi, Lukaşenko nu a exclus posibilitatea de a părăsi puterea, dar numai în condiţii de ”pace, ordine şi fără nicio acţiune de protest”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.