StiripesurseDiasporaLukaşenko s-a întâlnit la o închisoare din Minsk cu opozanţii încarceraţi

Lukaşenko s-a întâlnit la o închisoare din Minsk cu opozanţii încarceraţi

Publicat:

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a făcut sâmbătă o vizită la o închisoare din Minsk pentru a se întâlni cu mai mulţi lideri ai opoziţiei deţinuţi acolo, tema principală a discuţiei fiind reforma constituţională, potrivit agenţiei Belta, citată de Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

Într-o fotografie publicată de un canal pro-Lukaşenko pe Telegram, preluată de agenţia de presă Belta pe website-ul ei, Lukaşenko şi alte 11 persoane îmbrăcate în ţinută casual au luat loc în jurul unei mese decorate cu flori, fiecare având în faţa locului ocupat un ecuson cu numele său.

Citește și : Purtarea măştii sanitare, obligatorie în Teheran, după ce bilanţul cazurilor asociate Covid-19 a crescut

Bancherul Viktor Babariko, opozant căruia i-a fost interzisă participarea la alegerile din august şi în luna anterioară a fost arestat împreună cu fiul său, se află printre cei din fotografie. Singura femeie care apare în fotografie este avocata Lilia Vlasova, membră a consiliului de coordonare a opoziţiei, arestată în luna august.

”Constituţia nu poate fi scrisă în stradă”, a spus Lukaşenko, potrivit agenţiei Belta, evocând tema întâlnirii sale cu opozanţii încarceraţi. Nu au fost deocamdată oferite alte detalii despre această discuţie. Nu se ştie nici dacă Lukaşenko a discutat, sau o va face curând, cu Maria Kolesnikova, una dintre liderele mişcării de opoziţie, pusă sub acuzare după ce s-a împotrivit expulzării din ţară.


Contracandidata lui Lukaşenko la scrutinul din 9 august, Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania, a primit pentru prima dată în ultimele patru luni permisiunea să vorbească la telefon cu soţul ei, Serghei Tihanovski, aflat din luna mai în detenţie pentru organizarea unor manifestaţii ale opoziţiei.

Citește și : Coreea de Nord dezvăluie o nouă rachetă balistică intercontinentală

În încercarea de a tempera protestele care nu contenesc după alegerile la care Lukaşenko a obţinut al şaselea mandat prezidenţial, dar pe care opoziţia le consideră fraudate, preşedintele a sugerat o revizuire a Constituţiei însoţită de un referendum constituţional, iniţiativă primită cu scepticism de opoziţie. Potrivit istoricului membru al opoziţiei belaruse Anatoli Lebedko, aceasta a iniţiat la rândul ei elaborarea unei noi Constituţii care ar restrânge prerogativele preşedintelui şi ar instaura un sistem electoral mixt.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.