StiripesurseExterneLukoil a găsit cumpărător pentru activele sale din străinătate

Lukoil a găsit cumpărător pentru activele sale din străinătate

Publicat:

Lukoil anunță că a primit o ofertă, pe care a și acceptat-o, din partea grupului Gunvor pentru cumpărarea activelor sale internaționale, inclusiv a celor din România.

”Încheierea acordului obligatoriu pentru tranzacție este supusă unor condiții prealabile, inclusiv obținerea permisiunii OFAC (birou din cadrul Trezoreriei Americane) de către cumpărător, precum și a oricăror alte licențe, permise și alte autorizații aplicabile în alte jurisdicții.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Dacă este necesar, părțile intenționează să solicite prelungirea licenței OFAC existente și a oricăror licențe suplimentare pentru a asigura operațiuni neîntrerupte ale activelor internaționale și servicii bancare ale acestora până la finalizarea tranzacției”, anunță Lukoil într-un comunicat.

Grupul Gunvor se prezintă drept unul dintre cei mai mari traderi independenți de mărfuri din lume, specializat în transportul energiei și materialelor și deține investiții în rafinării, conducte, depozite și terminale.


A fost fondat în anul 2000, are sediul central la Nicosia, Cipru, și birouri la Geneva, în Singapore, Dubai și Bahamas. Fondatorii săi sunt Torbjörn Törnqvist, cetățean suedez născut în 1953, și Gennady Timchenko, cetățean finlandez născut în Uniunea Sovietică în 1952.

România analizează tranzacția

Ministerul Energiei anunță că analizează intenția Lukoil de a vinde activele internaționale.

Poziția României va fi clarificată doar după verificarea completă a acționariatului și a provenienței capitalului potențialilor investitori, pentru a respecta sancțiunile UE și securitatea economică.

„Am luat act de sancțiunile anunțate de Office of Foreign Assets Control, agenție din cadrul Departamentului Trezoreriei Statelor Unite ale Americii. Înainte de luarea unei decizii, este necesară analiza poziției pe care o va adopta Uniunea Europeană, având în vedere faptul că România aplică deja regimul de sancțiuni stabilit la nivel european și va acționa strict în acest cadru.

De asemenea, am luat act de comunicatul public al companiei Lukoil referitor la intenția de vânzare a activelor sale internaționale. Ca urmare a acestui anunț, va putea fi demarat un proces de evaluare a tranzacției în cadrul Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), conform legislației în vigoare”, potrivit unui comunicat de presă.

Ministerul Energiei precizează că va putea exprima o poziție doar după clarificarea completă a structurii acționariatului și a provenienței capitalului oricărui potențial investitor, pentru a garanta că tranzacția se desfășoară în deplină conformitate cu pachetele de sancțiuni adoptate și cu standardele de securitate economică ale României.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Lukoil, al doilea cel mai mare producător de petrol din Rusia, a anunțat luni seară că își va vinde activele sale internaționale, în urma sancțiunilor impuse săptămâna trecută de Statele Unite din cauza războiului din Ucraina.

Lukoil are în România două afaceri principale. Una este rafinăria Petrotel din Ploiești, a treia din România în termeni de capacitate instalată, cu 2,5 milioane de tone pe an, și a doua este rețeaua de benzinării Lukoil, cu circa 320 de stații.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Premieră în știința materialelor: un superaliaj care își organizează singur structura atomică

Un nou aliaj metalic, obținut prin controlul modului în care atomii se organizează în timpul fabricației, este de două ori mai rezistent decât oțelul...

Experiment fără precedent. Un rinichi a fost transportat cu dronă în timp record

După probele de sânge și medicamente, vor fi transportate și organele pentru transplant cu drona? Un experiment fără precedent a fost realizat în Loroux-Bottereau...

Școala cu internat unde Paris Hilton susține că a fost abuzată în adolescență va fi închisă

Statul Utah din SUA a revocat licența unui internat unde vedeta Paris Hilton a declarat că a fost abuzată în adolescență, susținând că școala...

UE pregătește noi finanțări și stimulente pentru mașini electrice, pompe de căldură și industrie verde

UE intenţionează să introducă o serie de politici şi scheme de finanţare pentru a electrifica o parte mai mare a economiei şi pentru reducerea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.