StiripesurseȘtirile zileiLumea arabă şi musulmană este 'dată peste cap' de ultimul anunţ...

Lumea arabă şi musulmană este ‘dată peste cap’ de ultimul anunţ venit de la Canberra

Publicat:

Ambasadorii din 13 state arabe s-au întâlnit marţi în capitala australiană Canberra, preocupaţi că o eventuală recunoaştere de către Australia a Ierusalimului drept capitală a Israelului ar putea pune sub semnul întrebării perspectivele de pace în Orientul Mijlociu, informează Reuters, potrivit agerpres.

Reuniunea are loc după ce marţi premierul australian Scott Morrison (foto) a anunţat pe neaşteptate că este “deschis” în ce priveşte recunoaşterea Ierusalimului şi o posibilă mutare a ambasadei australiene de la Tel Aviv la Ierusalim. Acest anunţ i-a determinat pe cei 13 ambasadori să convoace o reuniune în capitala Australiei, a precizat telefonic pentru Reuters ambasadorul Egiptului în Australia, Mohamed Khairat.

Citeşte şi: Arabia Saudită se pregăteşte să recunoască uciderea lui Jamal Khashoggi

“Am convenit să-i trimitem ministrului de externe o scrisoare pentru a ne exprima îngrijorarea faţă de această declaraţie”, a spus diplomatul egiptean. “Orice decizie în acest sens poate dăuna procesului de pace, iar acest lucru va avea implicaţii negative serioase asupra relaţiilor dintre Australia şi alte ţări, nu doar arabe, ci şi alte ţări islamice”, a menţionat ambasadorul.

Şi Indonezia, ţara cu cea mai numeroasă populaţie musulmană din lume, a avertizat marţi că mutarea ambasadei australiene la Ierusalim ar putea submina procesul de pace dintre Israel şi palestinieni, a consemnat dpa. Şefa diplomaţiei indoneziene, Retno Marsudi, a declarat că a făcut cunoscută Australiei opoziţia ţării sale faţă de o astfel de decizie.


“Indonezia încurajează Australia şi alte ţări să continue să susţină procesul de pace şi să nu ia nicio măsură care poate submina procesul de pace şi securitatea globală”, a spus Marsudi după o întâlnire cu ministrul de externe palestinian Riyad Al Maliki, aflat în vizită în Indonezia.

Citește și : Polonia și Cehia se opun întăririi efectivelor agenţiei Frontex

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe indonezian Arrmanatha Nasir a refuzat să comenteze o ştire a canalului australian ABC în sensul că Jakarta are în vedere amânarea semnării unui acord comercial cu Australia, în urma afirmaţiilor premierului Morrison, a menţionat dpa.

“Suntem angajaţi faţă de o soluţie cu două state”, Israelul şi un stat palestinian, “dar sincer, asta nu merge prea bine, au fost realizate puţine progrese şi nu trebuie să continuăm să facem acelaşi lucru şi să ne aşteptăm la rezultate diferite”, a explicat prim-ministrul australian marţi dimineaţa în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP.

El a apreciat ca “rezonabile” şi “convingătoare” propunerile de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel şi a transfera ambasada, fără să precizeze originea acestor propuneri, şi a menţionat că urmează să fie studiate de guvernul australian.

Anunţul a fost făcut cu câteva zile înaintea unor alegeri legislative parţiale care vor avea loc într-o circumscripţie cu o numeroasă populaţie de origine evreiască din Sydney. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.