StiripesurseDiasporaM.Britanie: Poliţia nu a primit nicio revendicare pentru coletele cu bombe...

M.Britanie: Poliţia nu a primit nicio revendicare pentru coletele cu bombe din Londra

Publicat:

Poliţia britanică nu a primit nicio revendicare pentru cele trei colete cu bombe trimise marţi la două aeroporturi şi o gară feroviară majoră din Londra, a anunţat miercuri un oficial de rang înalt din domeniul combaterii terorismului, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Nimeni nu a fost rănit de cele trei dispozitive explozive, dintre care unul a provocat un mic incendiu într-o clădire de birouri a aeroportului Heathrow. Celelalte două au fost trimise la London City Airport şi gara Waterloo, cel mai aglomerat nod feroviar din Londra. Niciunul dintre dispozitive nu a provocat o întrerupere a serviciilor.

Citește și : Hassan Rouhani acuză SUA că încearcă să răstoarne regimul de la Teheran

Dean Haydon, coordonator naţional pentru combaterea terorismului, a declarat că nu poate exclude posibilitatea ca mai multe astfel de dispozitive să existe, însă el le-a caracterizat pe acestea drept mici şi pretinde că nu au fost concepute pentru a ucide.

“Pentru moment nu există nimic care să indice motivaţia, expeditorul, ideologia”, le-a spus el reporterilor miercuri.


“Nu ştim cine le-a trimis, nu emitem nicio judecată în prezent dacă există vreo conexiune cu terorismul legat de Irlanda de Nord”, a mai spus el.

Coletele au fost expediate din Republica Irlanda, potrivit unei surse europene guvernamentale, iar serviciul de poliţie din Irlanda ajută la investigaţie.

Haydon a spus că pachetele şi timbrele de pe colete erau similare în cele trei cazuri. Ele nu conţineau nimic altceva în afară de dispozitive şi, deşi erau de mici dimensiuni, oricine le-a asamblat ar fi trebuit să aibă cunoştinţe privind construirea unui dispozitiv incendiar.

“Aşa că au un anumit grad de sofisticare”, a mai spus el la o conferinţă de securitate.

Citește și : Frans Timmermans spune că Europa a depăşit criza imigranţilor

Conflictul din Irlanda de Nord s-a soldat cu mii de victime de la sfârşitul anilor ’60 şi până la Acordul de pace din Vinerea Mare din 1998, în principal în Irlanda de Nord, dar şi în Republica Irlanda şi Marea Britanie.

Mici grupuri care se opun Acordului din Vinerea Mare au rămas însă active, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.