StiripesurseDiasporaMacron efectuează o vizită oficială în Algeria, cel mai mare producător...

Macron efectuează o vizită oficială în Algeria, cel mai mare producător de gaz din Africa

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit joi în Algeria pentru o vizită oficială de trei zile, menită să “refondeze” relaţiile bilaterale şi care, pentru Alger, marchează o recunoaştere a importanţei sale strategice în regiune, informează AFP, potrivit agerpres

Avionul preşedintelui francez, care este însoţit în această vizită de o delegaţie de peste 90 de persoane, a aterizat în jurul orei locale 15:30 (14:30 GMT).

Citește și : Biden anunţă o reducere parţială a creditelor pentru studenţii americani

Delegaţia franceză a fost întâmpinată de preşedintele algerian Abdelmadjid Tebboune, alături de militari. Cei doi lideri de stat s-au îmbrăţişat, înainte de a se plasa sub un cort pentru a asculta imnurile naţionale ale celor două ţări, interpretate de o fanfară militară.

Cei doi lideri urmează să se deplaseze apoi spre Monumentul Martirilor, important loc de comemorare a războiului de independenţă din 1954-1962 faţă de Franţa. Vor urma o întrevedere în tete-a-tete între cei doi preşedinţi, o declaraţie pentru mass-media şi un dineu la Palatul Poporului.


Această vizită coincide cu cea de-a 60-a aniversare de la sfârşitul războiului şi de la proclamarea independenţei Algeriei în 1962.

De la declanşarea războiului în Ucraina, Algeria, primul producător de gaz din Africa şi unul dintre primii din lume, este foarte solicitată de europenii presaţi să-şi reducă dependenţa faţă de gazul rusesc.

Cei doi preşedinţi vor discuta de asemenea despre situaţia din Mali, de unde armata franceză s-a retras nu demult, şi de influenţa tot mai mare a Rusiei în Africa.

Citește și : Yoon Suk-yeol ordonă actualizarea planurilor militare operaţionale în Coreea de Sud

Algeria joacă un rol central în regiune datorită miilor de kilometri de frontieră cu Mali, Niger şi Libia. De asemenea, ea este apropiată de Rusia, primul său furnizor de arme.

Citeşte şi:  Papa Francisc s-a pronunţat împotriva eutanasiei în faţa unei delegaţii de oficiali francezi

Aceasta este a doua vizită a lui Emmanuel Macron în Algeria în calitate de preşedinte, după o primă vizită în decembrie 2017.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.