StiripesurseDiasporaMacron face o vizită de două zile la Amsterdam

Macron face o vizită de două zile la Amsterdam

Publicat:

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va efectua marţi şi miercuri o vizită de stat în Regatul Ţărilor de Jos, prima a unui preşedinte francez din 2000, semn al unei noi dinamici între cele două ţări de la momentul de cotitură al Brexit-ului, a anunţat joi Palatul Elysee, notează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele Macron va fi însoţit de soţia sa, Brigitte, şi de şapte miniştri (externe, afaceri europene, apărării, interne, tranziţie energetică, industrie, cercetare şi transporturi).

Citeşte şi: Ucraina a devenit un cartof fierbinte pentru România – Black News

“Este expresia unei apropieri franco-olandeze, era timpul să o recunoaştem, rezultatul unei forme de tectonică europeană”, a subliniat preşedinţia franceză.

Odată cu Brexit-ul, Ţările de Jos au pierdut un aliat important în cadrul Uniunii Europene, ceea ce le-a determinat să caute alte cooperări.


“De la începutul războiului din Ucraina, poziţiile au fost convergente”, în special în ceea ce priveşte suveranitatea europeană, a mai indicat Palatul Elysée, acolo unde Haga era tradiţional percepută ca “mai liberală şi mai econoamă”, iar Parisul mai “solidar şi protecţionist”.

Vizita va include o parte mai solemnă, marţi, cu ceremonii oficiale şi o cină de stat la Palatul Regal din Amsterdam, la invitaţia regelui Willem-Alexander şi a soţiei sale, Maxima.

De asemenea, preşedintele francez va ţine un discurs despre “Suveranitatea economică şi industrială europeană” la Institutul Nexus, marţi, la Haga.

Cu această ocazie, el va prezenta “o doctrină a securităţii economice” în faţa Chinei, unde în prezent efectuează o vizită, şi Statelor Unite, implicate activ în dezvoltarea industriei lor ecologice.

Miercuri, Emmanuel Macron va vizita laboratoarele de fizică cuantică ale Universităţii din Amsterdam şi apoi va organiza consultări interguvernamentale cu premierul Mark Rutte, a treia din 2021.

Cele două ţări vor semna un “pact pentru inovare şi creştere durabilă”, la cheie cu cooperări în domeniul semiconductorilor, fizicii cuantice şi energiei, tot atâtea dosare în care UE intenţionează să-şi consolideze independenţa.

Francezii de la STMicroeletronics şi olandezii ASLM, două nume grele ale industriei europene a semiconductoarelor, au deja proiecte comune.

Pe partea cuantică, miniştrii cercetării din cele două ţări vor semna un acord pentru a consolida coordonarea “ecosistemelor” francez şi olandez.

Citeşte şi: Apa potabilă din Franţa, contaminată în mare parte cu reziduuri ale unui fungicid interzis interzis de câţiva ani – Black News

În acest domeniu, start-up-ul francez Pasqal, fondat de laureatul Premiul Nobel pentru Fizică Alain Aspect, a fuzionat cu olandezul Qu&Co pentru a crea un lider european.

Cele două guverne vor lucra, de asemenea, pentru a finaliza un acord de apărare până în 2024.

Francezii Naval Group sunt în cursă – cu germanul ThyssenKrupp şi suedezul Kockums – pentru a livra patru submarine Ţărilor de Jos. “Subiectul ar putea fi abordat de preşedintele Macron în cursul vizitei”, a indicat o sursă apropiată dosarului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.