StiripesurseDiasporaMacron insistă asupra importanţei ajungerii la un acord la summitul UE

Macron insistă asupra importanţei ajungerii la un acord la summitul UE

Publicat:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a insistat duminică asupra importanţei ajungerii la un acord asupra bugetului UE şi Fondului de relansare economică post-pandemie, potrivit site-ului Politico.eu, scrie mediafax.

“În pofida disensiunilor şi diverselor sensibilităţi, trebuie să găsim compromisurile corespunzătoare în următoarele ore. Cred că este posibil”, a afirmat Emmanuel Macron.

Citește și : Alegeri legislative în Siria, într-o ţară distrusă de război şi în profundă criză economică

“Dar aceste compromisuri, şi spun acest lucru foarte clar, nu vor fi făcute în detrimentul ambiţiei europene”, a subliniat liderul Franţei.

Referindu-se la condiţionalităţile privind respectarea normelor statului de drept, Emmanuel Macron a subliniat că Uniunea Europeană nu va ceda insistenţelor de eliminare a acestora. “Există un consens larg că nu trebuie să cedăm”, a precizat Macron. Ungaria şi Polonia se opun condiţionării acordării fondurilor UE de respectarea principiilor statului de drept.


Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a prelungit summitul Uniunii Europene, în efortul de ajungere la un acord pe tema Fondului de relansare economică. Charles Michel a propus o soluţie de compromis în negocierile privind Fondul UE de relansare, astfel că noul plan prevede reducerea subvenţiilor şi menţinerea condiţiilor privind normele statului de drept, au declarat surse citate de site-ul Politico.eu şi de Reuters. Potrivit propunerii, Fondul UE de relansare post-pandemie va rămâne la nivelul de 750 de miliarde de euro, dar subvenţiile vor scădea la 450 de miliarde de euro (faţă de 500 de miliarde), iar creditele vor fi de 300 de miliarde de euro (faţă de 250 de miliarde). Însă Olanda, Austria, Danemarca şi Suedia ar vrea reducerea nivelului subvenţiilor la 375 de miliarde de euro.

Citește și : Bilanțul pandemiei de coronavirus în SUA

Planul prevede menţinerea condiţiei respectării normelor statului de drept în accesarea fondurilor europene. De asemenea, este propusă instituirea unui “mecanism de urgenţă” pentru blocarea alocării fondurilor UE în cazul în care s-ar constata că nu ar fi respectate reformele economice solicitate. Cuantumul bugetului UE pentru perioada 2021-2027 rămâne la nivelul de 1.074 de miliarde de euro.

În contextul impasului, cancelarul german, Angela Merkel, a semnalat duminică dimineaţă că există posibilitatea unui eşec al summitului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.