StiripesurseDiasporaMacron se întâlnește cu Orban să vorbească despre viitorul Europei

Macron se întâlnește cu Orban să vorbească despre viitorul Europei

Publicat:

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, îl va primi vineri la prânz pe premierul ungar, Viktor Orban, pentru un schimb de păreri cu privire la viitorul Europei, legat de care cei doi lideri s-au înfruntat de mai multe ori în ultimii ani, notează AFP, potrivit agerpres.

“Este prima vizită bilaterală la Paris efectuată de Viktor Orban” a informat preşedinţia Franţei, subliniind că, în ultimii doi ani, cei doi lideri au discutat în “numeroase rânduri”.

Citește și : UE aşteaptă ‘realism şi claritate’ din partea Londrei în privinţa Brexit

“Acest demers se înscrie în dorinţa Franţei de a lucra împreună cu toţi partenerii europeni, în special din Europa Centrală şi de Est”, a adăugat Palatul Elysee.

Cei doi vor analiza următoarele etape ale Uniunii Europene după instalarea, la 1 noiembrie, a noi Comisii prezidate de reprezentanta Germaniei, Ursula Von der Leyen. Dosarul migraţiei, Brexitului, extinderii sau al schimbărilor climatice, se vor afla, de asemenea, pe agenda întâlnirii, potrivit preşedinţiei franceze.


În ultimii doi ani, Emmanuel Macron şi Viktor Orban au discutat frecvent în contradictoriu, câteodată chiar virulent, şeful statului francez prezentându-se ca lider al progresiştilor, iar premierul ungar al conservatorilor naţionalişti din cadrul Uniunii Europene.

Viktor Orban a participat, pe 30 septembrie, la Paris, la ceremoniile de omagiere a fostului preşedinte francez Jacques Chirac, la finalul cărora a fost primit la Palatul Elysee împreună cu alţi demnitari.

Citește și : Franţa avertizează că islamiștii vor profita de retragerea trupelor americane din nordul Siriei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.